Instanţele ruseşti au condamnat peste 200 de luptători ucraineni la pedepse cu închisoarea de când Moscova şi-a început operaţiunea militară în Ucraina, a declarat ministrul de externe Serghei Lavrov, într-un interviu acordat agenţiei de presă de stat RIA, publicat duminică, 31 decembrie, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.
Lavrov a declarat că principalul for de anchetă al Rusiei, Comitetul de Investigaţii, a iniţiat 4.000 de dosare penale împotriva a aproximativ 900 de ucraineni.
„Printre acestea se numără nu numai membri ai asociaţiilor naţionaliste radicale, reprezentanţi ai forţelor de securitate ucrainene şi mercenari, ci şi reprezentanţi ai conducerii militare şi politice a Ucrainei", a spus seful diplomației ruse.
„Aceia dintre ei care au fost acuzaţi în absenţă au fost trecuţi pe lista de urmărire internaţională", a adăugat el.
În total, „instanţele din Federaţia Rusă au condamnat deja peste 200 de reprezentanţi ai formaţiunilor armate ucrainene la perioade lungi de închisoare pentru comiterea de atrocităţi", a declarat Lavrov, pentru RIA.
Cele două părţi se acuză reciproc de comiterea a numeroase atrocităţi în războiul pe care Rusia l-a început cu o invazie la scară largă în Ucraina în februarie 2022.
Organizaţia Naţiunilor Unite a găsit dovezi continue de crime de război şi încălcări ale drepturilor omului comise de autorităţile ruse, inclusiv tortură, violuri şi deportarea copiilor.
În martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, susţinând că deportarea forţată a copiilor ucraineni de către Moscova este o crimă de război.
„Pe calea noastră spre justiţie, principalul rezultat al anului este, fără îndoială, mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pe numele lui Putin", a declarat sâmbătă procurorul general al Ucrainei, Andrei Kostin, într-un comunicat cu un bilanţ al anului 2023.
„O decizie istorică şi un semnal clar că nimeni nu poate fi mai presus de lege", a mai spus el.
Biroul procurorului general al Ucrainei a înregistrat peste 121.000 de infracţiuni de agresiune şi crime de război comise de Rusia de la începutul războiului, potrivit site-ului său.
De asemenea, ONU a descoperit mai multe cazuri în care autorităţile ucrainene au comis încălcări ale drepturilor omului în cazul unor persoane pe care le-au acuzat că au colaborat cu autorităţile ruse.