Progresele în domeniul inteligenței artificiale vor duce la o lume în care „nu mai este nevoie de niciun loc de muncă”, conform lui Elon Musk, scrie Business Insider. Acesta a mai sugerat că vom avea un „venit universal ridicat”, în loc de un venit universal de bază.
Omul de afaceri Elon Musk și premierul britanic, Rishi Sunak, au discutat, joi, despre inteligența artificială la finalul Summitului privind siguranța inteligenței artificiale din Marea Britanie.
Musk are o viziune destul de utopică asupra modului în care inteligența artificială va remodela piața muncii, conform sursei citate.
„Va fi capabilă să facă totul”
Acesta a spus că oamenii vor putea să dețină în continuare un loc de muncă „pentru satisfacție personală”, dar a completat că într-o zi inteligența artificială „va fi capabilă să facă totul”.
Și cum anume se vor întreține oamenii în această lume nouă, alimentată de inteligența artificială?
„Veți avea un venit universal ridicat”, i-a spus Musk lui Sunak, prezentându-l ca pe o alternativă superioară la venitul universal de bază.
Venitul universal de bază este o idee populară în Silicon Valley și printre economiștii de stânga pentru contracararea inegalității veniturilor. Acesta presupune plata lunară a unei sume de bani către populație, fără ca aceasta să muncească la schimb.
Musk nu a spus însă în ce fel s-ar diferenția cele două concepte.
„Rareori veți cere ceva”, a spus el, schițând un „viitor al abundenței” în care nu va exista o penurie de bunuri și servicii. Prin urmare, inteligența artificială va funcționa ca un egalizator economic, a mai spus el, mai ales pentru că va fi accesibilă tuturor.
Atenție la ce ne dorim
În același timp, el a precizat că ar putea exista o problemă, astfel încât oamenii vor trebui să fie atenți la ceea ce își „doresc”, a spus Musk. El a comparat situația cu cea a unui duh magic care îndeplinește dorințe.
Musk a vorbit despre necesitatea de a reglementa inteligența artificială și s-a aflat pe lista directorilor din domeniul tehnologiei și a cercetătorilor din domeniul inteligenței artificiale care au semnat o scrisoare deschisă în care au cerut o pauză în dezvoltarea acesteia.
În timpul discuției cu Sunak, el a oferit soluții care variază de la un „întrerupător” la un cuvânt-cheie pentru a pune roboții umanoizi într-o stare de siguranță.
Cu toate acestea, verdictul său de joi a fost că este probabil ca inteligența artificială să fie 80% bună și 20% rea.