Principalele site-uri de ştiri din Coreea de Nord şi site-ul Ministerului de Externe al ţării erau inaccesibile sâmbătă dimineaţă, potrivit verificărilor efectuate de Reuters.
„În prezent, internetul din Coreea de Nord se confruntă cu o întrerupere majoră, care afectează toate rutele, indiferent dacă acestea provin din China sau Rusia”, a declarat Junade Ali, un cercetător din Marea Britanie care monitorizează internetul nord-coreean.
Întreaga infrastructură de internet a Coreei de Nord nu apare pe sistemele care pot monitoriza activităţile de pe internet, a spus el.
„Este greu de spus dacă acest lucru este intenţionat sau accidental, dar pare a fi mai degrabă o problemă internă decât un atac”, a spus el.
Oficialii centrului de răspuns la tero...