Interviu cu garda jos. După 25 de ani de magistratură, fostul şef al Tribunalului Argeş, deputatul Mariana Vârgă spune: „Din păcate, uneori a fost nevoie să colaborez cu oameni fără conştiinţă”

acum 1 luna 39

 Mariana Vârgă este magistrat, de profesie, cu peste 25 de ani de experienţă, care a deţinut funcţia de preşdinte al Tribunalului Argeş. În 2024 a intrat în politică, după ce a câştigat un mandat de deputat pe listele SOS România. În prezent, aceasta este independentă şi este o voce puternică mai ales atunci când vine vorba să ceară preşedintelui Nicuşor Dan să-i întrebe pe români înainte să ia o decizie cu privire la armele nucleare.   

Statutul de femeie frumoasă şi de carieră care a răzbit singură în politică, pentru Mariana Vârgă, se confundă cu acela de magistrat şi cu greu poate face diferenţa dintre cele două concepte, după 25 de ani de magistratură.

Când se descrie, spune că „nu m-am oprit niciodată în fața mentalităților și nici nu o voi face, pentru că schimbarea începe atunci când ai curajul să mergi mai departe, chiar și atunci când drumul pare dificil”.

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/interviu-cu-garda-jos-dupa-25-de-ani-de-magistratura-fostul-sef-al-tribunalului-arges-deputatul-mariana-varga-spune-din-pacate-uneori-a-fost-nevoie-sa-colaborez-cu-oameni-fara-constiinta-20824625

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.