Interviu cu un mare regizor italian. Despre politică, aversiunea față de platformele de filme și un imn jucăuș adus cinemaului

„Il sol dell'avvenire” e un vers din „Fischia il vento”, un cântec al partizanilor italieni, la fel de cunoscut ca „Bella Ciao”. Cineastul italian Nanni Moretti l-a folosit ca titlul pentru noul său film unde interpretează  rolul unui regizor care face, la rândul lui, un film plasat în 1956, când un circ maghiar caută refugiu în Italia, după ce sovieticii au invadat Ungaria.

Nanni Moretti a fost prezent în 2023 pentru a zecea oară în Competiția Festivalului de la Cannes, unde a câștigat, printre altele, trofeul Palme d‘or în 2001 cu „La stanza del figlio”/„Camera copilului” și Premiul de regie pentru „Caro diario” în 1994. „Il sol dell’  avvenire” nu a fost premiat pe Croazetă, dar a fost primit foarte bine de publicul italian, situându-se la finele anului trecut pe locul 25 în box office-ul italian de 200 de titluri.

Filmul e o comedie neconvențională, în care Moretti se joacă cu tot ce-i cade la mână, mai ales cu tropii cinemaului. Nu e întâmplător faptul că amintește de Revoluția Maghiară de la 1956 (alegere pe care o explică în interviul de mai jos), după cum nu e întâmplător nici sarcasmul la adresa Netflix dintr-o scenă de un umor atroce.

Nanni Moretti și Margherita Buy în Il sol dell'avvenire / Profimedia

Scena respectivă reprezintă întâlnirea cu reprezentații Netflix, care repetă ca papagalii că emit în 190 de țări și că filmul personajului lui Moretti nu doar că nu-și expune povestea în două minute, dar îi mai și lipsește un „what the f… moment”. 

Moretti a explicat la conferința de presă de la Cannes că are o problemă cu toate platformele de streaming, nu doar cu Netflix, iar în interviul la care am participat alături de mai mulți jurnaliști (printre care și unul maghiar) a nuanțat, spunând că platformele sunt bune pentru seriale, în vreme ce filmele de lungmetraj merg numai la cinema.

„Il sol dell’avvenire” rulează în cinematografele din România începând din 2 februarie 2024 sub titlul „Un viitor luminos”.

Interviul de mai jos a fost realizat anul trecut, la Cannes, cu sprijinul distribuitorului Independența Film, înainte ca Iulia Blaga <a href="https://www.libertatea.ro/opinii/iulia-blaga-si-eu-plec-de-la-libertatea-4741227">să renunțe la colaborarea cu „Libertatea”</a> din solidaritate cu jurnaliștii demiși în decembrie 2023.

<iframe width="700" height="400" src="https://www.youtube.com/embed/h6sT1KUVuLw?si=wyrGgR4_tPuPiC1v" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe>

Libertatea: De ce ați simțit nevoia unui imn adus cinemaului? Vă simțiți amenințat de platforme?Nanni Moretti: Atât timp cât vor exista cinematografe deschise, eu voi continua să fac filme de cinema. Platformele n-au decât să difuzeze seriale, pentru seriale cred că sunt foarte bune. Filmele se fac pentru sala de cinema. Pentru mine e ceva unic să fiu și regizor, și producător, și spectator - și când spun cele de mai sus le spun și din poziția spectatorului. Eu continui să merg la cinema cu aceeași curiozitate ca acum 50 de ani. 

- Cum v-a venit ideea introducerii Revoluției maghiare de la 1956? Ce a fost înainte, în Ungaria, un imn al rezistenței împotriva comuniștilor devine acum locul de joacă al guvernului de extremă dreaptă. - Am vrut să amintesc de o ocazie istorică pentru stânga occidentală de a se elibera de raportul cu URSS, dar întreaga stângă occidentală a pierdut această ocazie. 

- Cum stânga politică și-a pierdut peste tot principiile de bază, ați putea spune că filosofia lui Marx e încă o alternativă validă?- Eu vorbesc fără nostalgie despre o epocă trecută și despre o comunitate și un mod foarte rigid și moralist de a face politică. De pildă, în scena în care personajul lui Ennio, liderul local al comuniștilor, discută cu jurnalistul homosexual. Ai spune că a trecut un secol de atunci și că azi avem nevoie de unelte noi pentru a înțelege realitatea.

- Faptul că ați folosit invazia Ungariei din 1956 e un mod de a exprima o opinie despre ce fac sau nu fac azi partidele comuniste europene?- Care partide comuniste europene? În Italia comuniștii nu mai există de 30 de ani.

- Exact. Și în Grecia, de pildă, comuniștii aveau 30 procente, iar acum au 7. Și în Franța reprezentativitatea comuniștilor a scăzut. - Așa cum am spus, am vrut să amintesc acel moment pentru că era o ocazie pentru stânga occidentală de a se schimba. O ocazie ratată de a se schimba și de a se elibera de Uniunea Sovietică și de stalinism. 

- Credeți că această greșeală e irepetabilă sau poate fi repetată?- Desigur, cred că partidele de stânga europene ar trebui să se întoarcă pentru a juca rolul partidelor de stânga. În Italia, există de mulți ani o criză de identitate a Partidului Democrat (care e cel mai important partid de stânga). A fost în guvern, dar n-a câștigat nici o alegere. Eu văd un lucru bun în faptul că un partid de extremă dreaptă e acum la putere pentru că mai mulți ani în opoziție vor ajuta stânga să-și recâștige identitatea pierdută. Totuși, sunt regizor, nu politolog.

În ciuda ideilor politice, cinemaul trebuie să te facă să visezi

- Mi-au plăcut căldura filmului și nebunia lui, și sunt curioasă să aflu dacă pentru dumneavoastră cinemaul a rămas, după toate filmele pe care le-ați făcut, tot o utopie, așa cum a fost socialismul lui Marx.- Sunt atâția regizori care se complac în a vârî în ochii spectatorului o realitate oribilă. Eu am vrut să fac un film în care povestea era mai bună ca realitatea, pentru că cinemaul cred că trebuie să te facă să visezi. 

- În scena când mergeți pe scuter împreună cu producătorul francez interpretat de Mathieu Amalric spuneți ceva de genul: „Artiștii sunt niște partizani”. Credeți acest lucru? - Am vrut să vorbesc despre entuziasmul care, ca să zic așa, îl excită puțin pe personajul producătorului. E un entuziasm care e adesea propriu francezilor. Problema cu acest film al meu este că nu dorește să schimbe mintea spectatorului și să fie util. Am o problemă cu filmele utile. Cred că datoria principală a unui regizor e să facă filme bune și cât mai neconvenționale, și nu filme pe care spectatorul le-a mai văzut de o mie de ori înainte.

- Și chiar folosiți un scuter electric când ieșiți prin oraș?- Nu, am învățat să-l folosesc doar pentru scena respectivă. Nu am mers niciodată cu un scuter electric, cu atât mai puțin noaptea. Am de doi ani o Vespa după ce am lăsat mașina, pentru că în Roma a devenit imposibil să mai poți conduce din pricina aglomerației.

- Ați scris acest film în timpul pandemiei? A influențat pandemia scenariul în vreun fel?-Nu. Pandemia ne-a influențat doar prin faptul că o parte din întâlniri le-am făcut pe Zoom. Îmi place să scriu cu alți scenariști, dar nu am împărțit personajele și scenele. Am lucrat doar împreună și am tot vorbit - și nu doar despre acest proiect, dar și despre ultimul film văzut sau despre ultima carte citită. Apoi una dintre scenariste începea să scrie la calculator (cu mine în spatele ei) și contribuiam toți. 

Despre momentele „What the f…”

- În film, în secvența în care dansați, păreți un om fericit cu viața lui. E valabil și pentru dumneavoastră? Vă reprezintă și scena cu „What the f…”?- Sunt și alte momente „what the f…” în film, datorită libertății lui narative și faptului că nu e realizat după un algoritm anume.

- A fost greu să vă filmați cântând și dansând?- Cântat e un pic exagerat spus. Muzica are un rol important în filmele mele și unele scene nu ar fi la fel de bune în absența cântecelor. Am dorit să aduc un omagiu melodiilor italiene. Ca să fiu sincer, m-am tot gândit să fac un film cu cât mai multe cântece italiene, și, cine știe, mai devreme sau mai târziu poate voi face un film despre 50 de ani de istorie ai acestei țări sau despre povestea unui cuplu de-a lungul a 50 de ani, cu ajutorul muzicii. 

Umbra lui Scorsese. La Roma

- Pentru scena în care regizorul Giovanni îl sună pe Scorsese și acesta nu răspunde, ați încercat să-l cooptați pe Scorsese în film și v-a refuzat?- Când pregăteam filmul, i-am trimis un e-mail, dar probabil nu aveam adresa bună, pentru că nu mi-a răspuns. 

- Dar pe arhitectul Renzo Piano de ce l-ați cooptat?- Doream ca Giovanni să relaționeze cu mai mulți intelectuali. Îmi place când într-un film timpul dispare. Îmi plăcea ideea că personajul lui Giovanni sparge complet timpul cu personalitatea lui. 

- Actrița din filmul spune că filmul din 1956 e despre iubire. Dumneavoastră ce credeți?- Am adus pe ecran discuția pe care am avut-o cu scenariștii atunci când lucram la scenariu. Pentru mine povestea dintre Ennio și Vera era una politică, în vreme ce pentru cei doi colegi scenariști era mai ales o poveste de dragoste. 

- O să sărbătoriți 70 de ani (n.red. - i-a împlinit pe 19 august 2023.). Cum vă raportați cu această vârstă la cinema?- Am avut un mare noroc, deoarece vorbind despre mine în filme, am reușit să vorbesc și despre alții și să comunic cu ceilalți. Acest lucru îl văd ca pe un noroc și ca pe o mare onoare.