Invazie de ploșnițe și temeri privind lipsa căldurii la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”

acum 1 luna 7

Mediafax

Problemele au început la începutul lunii octombrie, când mai mulți studenți au semnalat prezența ploșnițelor în corpul vechi al facultății. Insectele au fost fotografiate în amfiteatre și săli de atelier în care, cu o zi înainte, se aflau sute de studenți.

„Ne-a fost transmis pe grupul de an că s-au găsit ploșnițe într-o sală din corpul vechi al facultății, iar apoi și în alte săli. Am cerut mutarea orelor online până se rezolvă problema, însă nu am fost băgați în seamă. Doar un curs s-a ținut online, la decizia profesorului”, a declarat un student pentru MEDIAFAX.

Nemulțumiți, studenții au lansat o petiție adresată conducerii universității, în care solicită o intervenție completă de dezinsecție, realizată în mai multe etape, la intervale de două săptămâni, conform recomandărilor specialiștilor.

În document, aceștia avertizează că insectele s-ar fi răspândit deja și în locuințele personale ale unor colegi.

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/invazie-de-plosnite-si-temeri-privind-lipsa-caldurii-la-universitatea-de-arhitectura-ion-mincu-23625174

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.