Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat luni, după ce Klaus Iohannis a semnat cererea de ridicare a imunității în dosarul vaccinurilor anti-COVID, că a decis să se autosuspende din funcţia de membru al Biroului Naţional al partidului REPER.
"Întotdeauna mi-am desfăşurat activitatea cinstit, respectând legea şi interesul public. Am încredere că o anchetă corectă şi transparentă va demonstra aceste lucruri", a transmis Ioana Mihăilă, luni pe Facebook.
Ioana Mihăilă a adăugat că a decis să se autosuspende din funcţia de membru al Biroului Naţional al partidului REPER.
Anunţul Ioanei Mihăilă vine la scurt timp după ce Klaus Iohannis a semnat cererea pentru ridicarea imunității lui Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă în dosarul vaccinurilor anti-COVID.
Pe 23 noiembrie, DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, şi a foştilor miniştri ai sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, fiind acuzaţi de „abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv, complicitatea”. Procurorii anticorupție au precizat că în perioada pandemiei ianuarie-mai 2021 au fost cumpărate peste 52,8 milioane de doze de vaccin anti-COVID în plus față cele necesare, iar prejudiciul depășește un miliard de euro, la care se adaugă TVA.