Iranul cere ţărilor musulmane să desemneze armata israeliană drept „organizaţie teroristă” și să-i „înarmeze pe palestinieni”

acum 1 an 74

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a cerut sâmbătă, 11 noiembrie, la Riad ţărilor musulmane să califice armata israeliană drept "organizaţie teroristă" din cauza operaţiunii ei armate în Fâşia Gaza, relatează agențiile AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.


În discursul său adresat liderilor arabi şi musulmani reuniţi în capitala saudită, Raisi a chemat de asemenea ţările musulmane să se pregătească să-i "înarmeze pe palestinieni" în cazul în care "crimele de război" ale Israelului continuă.


"Armata israeliană trebuie să fie recunoscută ca organizaţie teroristă", a declarat preşedintele iranian în timpul reuniunii de urgenţă a Ligii Arabe şi Organizaţiei pentru Cooperare Islamică (OCI), consacrată războiului dintre Israel şi Hamas.


Hamas, susţinută de Iran care o consideră "mişcare de eliberare", este catalogată drept organizaţie teroristă, mai ales de Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană, aminteşte AFP.


Raisi laudă Hamas și acuză SUA că sunt implicate în "crimele Israelului"


"Acum, când organizaţiile internaţionale au devenit inutile, trebuie să jucăm un rol", a adăugat Raisi, îndemnând ţările musulmane "să rupă toate relaţiile politice şi economice" cu Israelul, pe care Iranul nu îl recunoaşte.


"Nu există altă cale decât să se reziste în faţa Israelului, sărutăm mâinile Hamas pentru rezistenţa ei împotriva Israelului", a spus Raisi în discursul său.


El a cerut "un boicot comercial împotriva regimului sionist, în special în sectorul energetic".


Ebrahim Raisi a acuzat din nou Statele Unite că sunt "principalul partener" al Israelului "în aceste crime". "America a intrat de fapt direct în război trimiţând nave" în estul Mediteranei, a spus el.


La cinci săptămâni de la începutul războiului declanşat de atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, circa 1.200 de persoane au fost ucise în partea israeliană, potrivit autorităţilor, şi peste 11.000 în Gaza conform Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas.


Vizita lui Ebrahim Raisi la Riad este prima în Arabia Saudită de la anunţul-surpriză în martie privind restabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, după ce au fost rupte timp de şapte ani.


Foto: Profimedia Images


Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/iranul-cere-tarilor-musulmane-sa-desemneze-armata-israeliana-drept-organizatie-terorista-si-sa-i-inarmeze-pe-palestinieni-4715504

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.