Israelul abandonează invazia totală a Fâșiei Gaza și efectuează doar operațiuni militare limitate, așa cum au cerut oficialii americani, scrie New York Times

acum 1 an 144

Israelul a decis să se abțină de la o invazie pe scară largă a Fâșiei Gaza și desfășoară operațiuni terestre limitate, cel puțin în faza inițială a intrării trupelor în enclavă. Acest lucru este în conformitate cu recomandările pe care secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, le-a adresat omologilor săi israelieni în ultimele zile, relatează The New York Times, preluat de Kommersant, citând oficiali americani.


În același timp, un purtător de cuvânt al administrației președintelui american Joe Biden a declarat pentru sursa citată că este dificil să tragem o concluzie despre modul în care se va comporta Israelul, mai ales având în vedere intensificarea atacurilor aeriene și extinderea invaziei terestre a Gaza în ultimele trei zile.


Sursele care au vorbit cu publicația americană au spus că, începând cu 28 octombrie, invazia terestră israeliană a Gaza a fost mai puțin extinsă decât cea descrisă în planurile prezentate de armata israeliană lui Lloyd Austin.


Potrivit NYT, planurile inițiale ale Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) erau îngrijorătoare pentru Statele Unite, deoarece nu aveau obiective militare realizabile și IDF nu era încă pregătită pentru o invazie la scară largă.


Una dintre sursele publicației a spus că Israelul a făcut modificări în planul de invadare a Gazei, după o conversație între miniștrii apărării israelian și american. Cu toate acestea, interlocutorul a subliniat că Statele Unite nu i-au spus Israelului ce să facă, iar Statele Unite susțin în continuare o invazie terestră.


Pe 27 octombrie, Israelul a trimis forțe terestre în Fâșia Gaza. Gruparea palestiniană Hamas a răspuns anunțând începerea unei operațiuni la sol în regiune. IDF neagă o operațiune la sol totală în Fâșia Gaza, numind-o o extindere a operațiunii. Pe 28 octombrie, IDF a declarat că a lovit 150 de ținte în nordul Fâșiei Gaza, inclusiv tuneluri subterane și alte infrastructuri aparținând Hamas. De asemenea, a fost raportată lichidarea mai multor membri Hamas. Printre aceștia se numără și comandanții forțelor navale și ai forțelor aeriene ale Hamas.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/israelul-abandoneaza-invazia-totala-a-fasiei-gaza-si-efectueaza-doar-operatiuni-militare-limitate-asa-cum-au-cerut-oficialii-americani-scrie-new-york-times-4703635

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.