Israelul va începe să pună în aplicare "pauze umanitare" de patru ore pe zi în nordul Fâșiei Gaza pentru a permite oamenilor să fugă, a anunțat joi, 9 noiembrie, Casa Albă, potrivit Sky News.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate din cadrul Casei Albe, John Kirby, a calificat mișcarea drept un pas în direcția corectă și a declarat că SUA doresc ca aceste pauze să continue atât timp cât sunt necesare.
Prima pauză umanitară va fi anunțată astăzi, iar Israelul s-a angajat să anunțe fiecare fereastră cu cel puțin trei ore înainte, a precizat Kirby.
America încă nu susține o încetare a focului în Fâșia Gaza în acest moment, a mai declarat reprezentantul Casei Albe.
Conform acestuia, administrația Biden a asigurat o a doua cale pentru ca civilii din enclavă să fugă din calea luptelor.
El a adăugat că SUA urmăresc să se asigure că cel puțin 150 de camioane încărcate cu ajutoare umanitare vor intra în Gaza în fiecare zi.
Biden insistă pentru o pauză în lupte "chiar mai lungă" de trei zile
În timp ce Casa Albă anunța că Israelul a fost de acord cu instituirea unor pauze de patru ore în fiecare zi, în luptele din enclava asediată, președinte Joe Biden a declarat că face presiuni pentru și mai mult.
El a spus că a cerut o pauză umanitară "chiar și mai lungă" de trei zile.
Declarația liderului american a venit după ce Biden a confirmat la începutul acestei săptămâni că a vorbit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre o pauză de trei zile, pentru eliberarea oamenilor ținuți ostatici de către Hamas în Gaza.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas