Israelul intenţionează să aducă aproximativ 70.000 de lucrători străini din China, India şi alte ţări, inclusiv din Republica moldova, pentru a-şi întări sectorul construcţiilor, blocat după asaltul sângeros al Hamas din 7 octombrie, scrie luni, 1 ianuarie, presa israeliană preluată de Reuters, potrivit Agerpres.
Guvernul urmează să aprobe zilele următoare un plan de majorare a cotei de lucrători străini la 70.000 de la 50.000 în prezent, a declarat Yehuda Morgenstern, director general în Ministerul construcţiilor şi locuinţei, pentru cotidianul financiar Calcalist.
80.000 de muncitori palestinieni nu au mai fost primiți în Israel după atacul Hamas
Această cotă a fost deja majorată în noiembrie la 50.000 de la 30.000 pentru a ajuta sectorul locuinţelor, care se confruntă cu o criză de mână de lucru, în condiţiile în care circa 80.000 de lucrători palestinieni în construcţii nu au mai avut acces pe teritoriul Israelului după atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas.
Potrivit lui Morgenstern, circa 20.000 de lucrători străini vor fi aduşi în Israel fără acorduri bilaterale cu ţările de origine.
Muncitorii vor proveni din China, India, Sri Lanka şi Republica Moldova, aproximativ 10.000 fiind aşteptaţi în primul trimestru al anului, a precizat oficialul israelian.
Acesta a adăugat că venirea de lucrători străini suplimentari ar fi benefică pentru sectorul locuinţelor chiar dacă cei 80.000 de lucrători palestinieni absenţi acum ar reveni la muncă, întrucât timpul necesar construcţiei de locuinţe continuă să crească.
În prezent, acest ritm a crescut la 34 de luni per construcţie de la 30 în 2021 şi 27 în 2014.
Morgenstern a precizat că Ministerul construcţiilor a recomandat de asemenea primirea a aproximativ 10.000 de palestinieni pentru proiecte de infrastructură în afara oraşelor israeliene şi în coordonare cu primarii.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas