Iubita lui Kamara dezvăluie o latură mai puțin văzută a artistului. Ce nu știa nimeni despre el. „E foarte profund. Trebuie luat exemplu”

acum 9 luni 68

Kamara și Gabriella Nastas trăiesc de mai mult timp o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au scos la iveală amănunte neștiute despre relația lor, iar iubita artistului a arătat o latură mai puțin cunoscută a acestuia.


„Este foarte romantic. Și eu sunt romantică, dar nu la nivelul la care e el. El e foarte profund așa, e romantic, foarte romantic. Și poezii, și piese mi-a compus.


Îmi cumpără flori, îmi lasă tot felul de scrisori, mesaje din astea de le găsesc prin cărți, prin caiete. Îmi pune bomboane pe sub pernă, e foarte romantic. Chiar e un bărbat de la care trebuie luat exemplu, deși nu pare”, a mărturisit Gabriella Nastas, pentru Xtra Night Show, potrivit Spynews.










Într-un capitol nou al relatiei lor Gabriella Nastas și Kamara oferă o privire intimă în dinamica lor unică, dezvăluind că, deși sunt împreună de câteva luni, nu au luat încă pasul de a locui sub același acoperiș.


„Noi, practic, chiar dacă nu stăm împreună cu totul, mare parte din timp stăm împreună. Eu dorm la ea, ea doarme la mine, depinde cum e Leon (...) I-am făcut o surpriză de ziua ei, pentru că nu era așa apropiată de Andrei la momentul respectiv.


Ea pe Andrei l-a cunoscut doar la concerte și după i-am făcut o mare surpriză”, a declarat Kamara, la Xtra Night Show.


Ce intervenție și-a făcut Kamara la nivelul feței


Kamara, fostul concurent de la Survivor România, a avut nevoie de intervenția medicilor pentru o problemă care îi dădea bătăi de cap de ceva vreme. Artistul și-a făcut o intervenție la nivelul feței și a făcut primele declarații despre starea lui.


„Revin ușor-ușor, că după Survivor am făcut și o operație de blefaroplastie, pentru că aveam niște pungi foarte mari sub ochi (…).


Blefaroplastia înseamnă că mi-am scos pungile de sub ochi și pielița de deasupra, care cade. Cumva, îmi oprea vederea periferică, ceea ce îmi permite acum să văd mai bine în lateral. Și plus nivelul estetic. Ideea este că totul decurge bine.


Trebuie să mă dau cu cremă solară timp de un an, cu cremă cicatrizantă timp de trei luni. Să port ochelari o lună jumate. Eu respect toate lucrurile astea și îmi este foarte bine”, a declarat Kamara potrivit Click.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/iubita-lui-kamara-dezvaluie-o-latura-mai-putin-vazuta-4769736

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.