Javier Milei devine astăzi, oficial, președinte al Argentinei, țară care se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii

acum 11 luni 66

Economistul libertarian Javier Milei, în vârstă de 53 de ani, va fi învestit duminică, 10 decembrie, în funcția de președinte al Argentinei. Schimbarea de conducere a țării are loc pe fondul gravei crize economice prin care trece statul sud-american, unde inflația se îndreaptă către 200%, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.


Fost om de televiziune, Milei a câștigat alegerile prezidențiale din 19 octombrie cu 56% din voturi. El a prezentant un plan economic care a fost primit bine de investitori, dar care, notează Reuters, deși poate stabiliza economica, riscă să creeze probleme pentru și mai mulți cetățeni, în contextul în care peste două cincimi dintre argentinieni trăiesc în sărăcie.


Planul său include reduceri drastice de cheltuieli, precum și alte idei considerate radicale, ca închiderea băncii centrale şi dolarizarea.


După scrutinul de luna trecută, Javier Milei s-a aliat cu principala grupare conservatoare din Argentina, în condițiile în care coaliţia sa libertariană are puține locuri în Congres. În ultimele luni, Milei și-a moderat tonul, a amânat unele planuri, ca cel al dolarizării, ceea ce a ajutat la stimularea pieţelor şi la linişterea alegătorilor.


În discursul său de duminică, noul președinte al Argentinei este așteptat să își expună viziunea economică, iar un plan mai detaliat ar urma să fie prezentat săptămâna viitoare, conform unor surse citate de Reuters.


Statul sud-american se confruntă cu o criză economică, considerată cea mai gravă din ultimele decenii. Inflația anuală a Argentinei este de 143% și continuă să crească, iar rezervele valutare nete ale țării sunt estimate la un deficit de 10 miliarde de dolari.


Cunoscut pentru insultele adresate rivalilor săi, Chinei sau Papei Francisc, Javier Milei va fi învestit în prezența mai multor lideri internaționali, printre care preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi premierul ungar Viktor Orban.


La eveniment au fost invitați și preşedintele de stânga al statului Chile Gabriel Boric şi cel conservator al Uruguayului Luis Lacalle Pou, precum și fostul președinte al Braziliei Jair Bolsonaro și reprezentanți ai Statelor Unite.


Nu vor fi prezenți însă liderul brazilian Luiz Inácio Lula da Silva și președintele mexican Andrés Manuel López Obrador.


Foto: Hepta


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/javier-milei-devine-astazi-oficial-presedinte-al-argentinei-tara-care-se-confrunta-cu-cea-mai-grava-criza-economica-din-ultimele-decenii-4744360

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.