Joe Biden solicită o „pauză” în conflictul Israel – Hamas pentru a scoate ostaticii din Gaza

acum 1 an 139

Președintele american Joe Biden, interpelat miercuri seară în cadrul unei reuniuni politice privind conflictul dintre Israel şi Hamas, s-a declarat în favoarea unei „pauze" pentru a permite „prizonierilor" să părăsească enclava Gaza, informează ABC News.


„Cred că avem nevoie de o pauză. O pauză înseamnă să dăm timp pentru a scoate prizonierii afară"”, i-a spus Joe Biden unui membru al audienței, care i-a întrerupt discursul pentru a cere încetarea focului în conflict.


Întrebată în legătură cu aceste remarci, Casa Albă a precizat ulterior că, prin „prizonieri", preşedintele se referea la ostaticii deţinuţi de mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP, citată de News.ro.


„Eu sunt cel care l-a convins pe Bibi (n.r. - premierul israelian Benjamin Netanyahu) să ceară o încetare a focului pentru a-i scoate pe prizonieri. Eu am fost cel care a vorbit cu (preşedintele egiptean) Sissi pentru a-l convinge să deschidă „uşa", adică punctul de trecere Rafah, în sudul Fâşiei Gaza", a continuat Joe Biden.


Executivul american a precizat apoi că se referea la recenta eliberare a celor doi ostatici americani din gruparea islamistă palestiniană.


Casa Albă a refuzat până în prezent să vorbească despre o încetare a focului, considerând că aceasta nu ar face decât jocul Hamas, dar a cerut deja "pauze umanitare" pentru a permite livrarea de ajutoare sau efectuarea de evacuări.


FOTO: Hepta


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/joe-biden-solicita-o-pauza-in-conflictul-israel-hamas-4707132

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.