Joe și Jill Biden și-au petrecut Anul Nou pe o insulă paradisiacă, printre palmieri, soare și marea de turcoaz

acum 10 luni 74

Preşedintele american Joe Biden a petrecut ajunul şi Anul Nou pe Insulele Virgine, unde a căutat să stea departe de lumina reflectoarelor, în condiţiile în care războaiele din Ucraina şi Fâșia Gaza continuă, iar poporul american se pregăteşte pentru un 2024 crucial, când vor avea loc alegerile prezidențiale, informează Agerpres citând agenția EFE.


Joe Biden, însoţit de Prima Doamnă, Jill Biden, şi de o nepoată a cuplului, Natalie, sunt cazaţi la o proprietate de pe insula paradisiacă Santa Cruz, în Insulele Virgine americane, printre palmieri, soare şi apele turcoaz ale Mării Caraibilor.


Biden a mers la liturghie, iar apoi a luat cina cu Jill la unul dintre cele mai bune restaurante


Biden a ajuns miercuri în Santa Cruz şi a fost văzut abia sâmbătă în faţa camerelor de luat vederi, când a mers la liturghie în Christiansted, cel mai mare oraş de pe insulă.


Biden, al doilea preşedinte catolic al Statelor Unite după John F. Kennedy (1961-1963), obişnuieşte să participe la liturghie în fiecare sâmbătă, fie că este la Washington, la Wilmington (statul Delaware), oraşul în care a copilărit, sau, ca acum, pe o insulă din Caraibe.


După liturghie, Biden şi Prima Doamnă au înregistrat un interviu cu prezentatorul de televiziune Ryan Seacrest ce urma să fie difuzat în seara zilei de 31 decembrie, ca parte a unui program special al postului ABC.


Mai târziu, Joe şi Jill Biden au luat cina la Too Chez, unul dintre cele mai bune restaurante de pe insulă, iar ulterior preşedintele a apărut în faţa presei cu care a stat de vorbă.


Planul lui Biden pentru 2024


Când a fost întrebat care este planul său de Anul Nou, Biden a răspuns în glumă: „Să revin la anul".


Preşedintele a mai glumit puţin cu presa şi a dispărut imediat în vehiculul său blindat fără să abordeze chestiuni mai sensibile precum Ucraina sau miliardarul republican Donald Trump, care este favorit în cursa electorală din 2024.


Criticat pentru că a plecat în vacanță


Mai mulţi membri ai Partidului Republican l-au criticat dur în ultimele zile pe Biden pentru că a plecat în vacanţă în Santa Cruz, imediat după ce şi-a petrecut Crăciunul cu familia, la Camp David, reşedinţa prezidenţială din munţii statului Maryland, lângă capitala SUA.


Parlamentari republicani precum Jim Jordan din Ohio şi Andy Biggs din Arizona l-au atacat pe Biden pentru că a plecat în vacanţă într-un moment în care există o creştere semnificativă a numărului de migranţi care sosesc la graniţa dintre Statele Unite şi Mexic.


Cu toate acestea, în timp ce Biden a călătorit miercuri la Santa Cruz, înalţi oficiali ai guvernului său, inclusiv secretarul de stat Antony Blinken, s-au întâlnit în Mexic cu preşedintele ţării, Andres Manuel Lopez Obrador, pentru a discuta despre provocările privind migraţia şi securitatea.


De asemenea, vineri, Biden a emis o declaraţie dură la adresa Rusiei în urma valului de bombardamente şi drone lansat împotriva Ucrainei, cel mai intens de la începutul războiului, în februarie 2022, şi a profitat de ocazie pentru a îndemna Congresul SUA să aprobe mai multe fonduri pentru Ucraina.


În trecut, şi alţi preşedinţi, precum republicanul George W. Bush (2001-2009) şi democratul Barack Obama (2009-2017), au fost criticaţi de opoziţie pentru că au plecat în vacanţă în timp ce ţara se confrunta cu provocări majore.


Biden plănuieşte să se întoarcă la Washington marţi, după sărbătoarea de Anul Nou, şi are deja programate mai multe evenimente pentru ianuarie, inclusiv o călătorie, la 6 ianuarie, în statul cheie Pennsylvania, în ceea ce se anunţă a fi un an intens pentru scena politică americană.


Foto: Profimedia Images


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/joe-biden-jill-biden-au-petrecut-anul-nou-2024-pe-insulele-virgine-insula-santa-cruz-christiansted-4763236

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.