Jurnalista Emilia Şercan, după ce Parchetul a clasat dosarul de kompromat: „Parchetul mi-a călcat în picioare demnitatea de om şi de femeie, decizia fiind de neacceptat pentru mine”

acum 11 luni 70

Jurnalista Emilia Şercan anunţă duminică, într-o postare pe Facebook, că protestează de 9 zile în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, după ce dosarul privind operaţiunea de kompromat la adresa ei a fost a fost clasat de Parchetul Curții de Apel București la începutul lunii noiembrie.


Emilia Şercan precizează că de nouă 9 zile protestează în fața Parchetului General și a Parchetului Curții de Apel București „împotriva injustei și revoltătoarei decizii de clasare a dosarului de kompromat".


„Am decis să protestez solitar, ținând în mâini una dintre fotografiile mele personale, publicate în mod repetat printr-o acțiune organizată și bazată pe informații scurse din poliție, divulgare care ulterior a fost mușamalizată, cel mai probabil printr-o operațiune de intelligence", scrie Emilia Şercan.


Potrivit jurnalistei, protestul este împotriva scandaloasei decizii de închidere a dosarului de kompromat, în care procurorul a constatat că 3 infracțiuni dintre cele reclamate de mine nu există, iar că alte 4 nu sunt prevăzute de legea penală.


„Protestul meu este față de impunitatea pe care instituția parchetului o oferă tuturor celor implicați în acțiunea de compromitere a mea, orchestrată de oameni din poliție, iar apoi mușamalizată de, cel mai probabil, oameni cu legături cu un serviciu de informații", adaugă Emilia Şercan.


Nu pot accepta decizia de clasare a dosarului, în condițiile în care ancheta nu a fost făcută corespunzător, iar acte de urmărire penală esențiale fie nu au fost făcute deloc, fie au fost făcute de mântuială, întotdeauna în favoarea vinovaților și cu scopul evident de a îngropa adevărul.


Emilia Şerccan:

„Voi continua să protestez"


Emilia Şercan spune va continua să protesteze chiar dacă Parchetul Curții de Apel București va păstra soluția de clasare.


„Dincolo de toate deciziile năucitoare din dosar, un procuror a spus că publicarea repetată a unor fotografii intime nu reprezintă deloc violare a vieții private. Acel procuror nu a văzut intenția, premeditarea și forma continuată a faptei, spunând că publicarea unor fotografii intime făcute în casă nu reprezintă violare a vieții private a unui cetățean. Parchetul mi-a călcat în picioare demnitatea de om și de femeie, decizia fiind de neacceptat pentru mine. Decizia e un uriaș act de nedreptate, de injustiție", transmite Emilia Şercan.


Jurnalista mai scrie că de asta protestează și „va continua să protestez zilnic în fața parchetului, cu una dintre fotografiile publicate repetat, despre care un procuror a decis că nu reprezintă o violare a vieții mele private. Și voi continua să protestez chiar dacă Parchetul Curții de Apel București va păstra soluția de clasare".


La începutul lunii noiembrie, dosarul privind operaţiunea de kompromat la adresa jurnalistei Emilia Şercan a fost clasat de Parchetul Curții de Apel București. Operaţiunea de kompromat la adresa Emiliei Şercan a început la scurt timp după ce jurnalista a arătat că teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă, premier la data respectivă, este plagiată.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/jurnalista-emilia-sercan-dupa-ce-parchetul-a-clasat-dosarul-de-kompromat-parchetul-mi-a-calcat-in-picioare-demnitatea-de-om-si-de-femeie-decizia-fiind-de-neacceptat-pentru-mine-4744676

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.