Președintele Klaus Iohannis a primit vineri dimineață, 24 noiembrie, adresa Procurorului General al României prin care se cere încuviințarea ridicării imunității în cazurile foștilor miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, după ce DNA a cerut acest lucru în dosarul privind achiziția de vaccinuri anti-COVID, au declarat surse de la Palatul Cotroceni pentru Libertatea.
Șeful statului urmează să ia decizia în perioada imediat următoare.
DNA a cerut joi, 23 noiembrie, Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunității fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, şi a foştilor miniştri ai sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii de la USR. Procurorii i-au acuzat de „abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea”.
Procurorii anticorupție au precizat că în perioada ianuarie-mai 2021, adică în pandemie, au fost cumpărate peste 52,8 milioane de doze de vaccin anti-COVID în plus față cele necesare.
Deocamdată, premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, dar și președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, au anunțat că majoritatea parlamentară din Senat va vota pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu. În cazurile lui Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, cel care trebuie să se pronunțe pe tema cererii DNA este președintele Klaus Iohannis, întrucât cei doi nu sunt parlamentari.