Klaus Iohannis, despre aderarea la Schengen: „Este puțin deprimat că de la Viena se aude de parcă o placă s-ar fi puțin stricat”

acum 1 an 159

România continuă eforturile diplomatice pentru a obține un vot favorabil pentru accederea la spațiul Schengen, dar din partea Austriei se aude în continuare acelați refuz neîntemeiat, a precizat președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă susținută joi cu ocazia participării la reuniunea Consiliului European.


„Este puțin deprimat că de la Viena se aude de parcă o placă s-ar fi puțin stricat. Tot același text în condițiile în care România funcționează foarte bine în oprirea migranților ilegali”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat de eforturile României pentru aderarea la spațiul Schengen.



https://www.youtube.com/watch?v=DfnrT1dma-Q&t=867s

El a subliniat că Administrația Prezidențială și Guvernul continuă eforturile, dar „forțările nu merg la nivelul Uniunii Europene”.


„Devine din ce în ce mai ciudat acest dialog în condițiile în care de fiecare dată Austria spune că nu are nimic împotriva României sau Bulgariei, dar se opune extinderii Schengen. Cu toate acestea, în aceeași ședință, a aprobat accederea Croației. Argumentele sunt cel puțin străvezii. În aceste condiții, noi continuăm toate discuțiile. Știm bine că îndeplinim toate condițiile Schengen”, a completat Klaus Iohannis.


În plus, el a subliniat că spațiul Schengen nu mai funcționează în prezent, întrucât unele state au introdus unilateral controale la graniță.


„Pe de altă parte, trebuie să spun că spațiul Schengen nu mai funcționează și aproape nu mai există. Din cauza migrației care este destul de importantă, foarte multe state și-au închis granițele”, a conchis el.


În urmă cu două zile, cancelarul austriac Karl Nehammer a respins din nou extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria. „Austria are o poziție clară, nu poate avea loc”, a transmis Nehammer în timpul unei întrevederi cu premierul bulgar.


Nehammer a lăsat să se înțeleagă că, înainte ca Austria să dea undă verde Bulgariei și României, trebuie eliminate controalele bilaterale la frontierele din spațiul Schengen și că este nevoie de o mai bună protecție a frontierelor externe ale UE, de proceduri mai rapide și de acorduri de repatriere.


Pe 8 decembrie 2022, Austria a blocat aderarea României la Schengen, votând împotrivă în Consiliul JAI de la Bruxelles și aducând drept argument criza migranților. Olanda a votat împotriva admiterii Bulgariei, care a fost însă cuplată cu România, cele două țări fiind evaluate împreună.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/iohannis-aderare-schengen-placa-stricata-4701285

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.