Klaus Iohannis pleacă într-un turneu în Africa. Președintele va vizita Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal

acum 1 an 105

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 14-23 noiembrie, o serie de vizite pe continentul african, urmând să ajungă în vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania şi Republica Capul Verde, precum şi într-o vizită oficială în Republica Senegal, a anunțat marți, 6 noiembrie, Administrația Prezidențială, prin intermediul unui comunicat de presă.


„Vizitele Președintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat", a transmis Palatul Cotroceni.


Cum motivează Administrația Prezidențială turneul în Africa


Astfel, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menţionate şi „redinamizarea relaţiilor economice şi sectoriale, urmărind deschiderea şi valorificarea de noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global", conform sursei citate.


Administrația Prezidențială afirmă că demersul șeful statului are loc într-un moment de aprofundare şi diversificare a relaţiilor cu partenerii africani, în contextul în care, în ultimul deceniu, continentul african, în ansamblul său, a căpătat un profil tot mai pronunţat pe plan internaţional.


„Noua statură internațională a Africii este demonstrată inclusiv prin interesul tot mai pregnant al actorilor globali, coroborat cu o creștere a comerțului și a investițiilor, precum și a colaborării în domenii precum dezvoltarea sau securitatea. În acest cadru, România are propria contribuție semnificativă, distinctă, în implementarea parteneriatului strategic euro-african, în spiritul unei cooperări pragmatice, oneste și echilibrate între parteneri egali", menționează comunicatul.


Vizitele în Africa sunt cu atât mai importante în contextul în care România a adoptat recent Strategia Națională pentru Africa, denumită „România - Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare și educație, un document-cadru de viziune”, prin care țara noastră își propune revigorarea relațiilor cu Africa și aducerea lor la un nivel superior, în acord cu interesele României și cu importanța în creștere a Africii pe plan internațional.


Administrația Prezidențială, despre turneul lui Klaus Iohannis:

Palatul Cotroceni mai spune că „tradiţia particulară a raporturilor româno-africane constituie un motiv solid pentru dinamizarea relaţiilor României cu Africa, pe baze noi, în acord cu statutul actual al ţării noastre".


„De asemenea, istoria recentă a României constituie un factor favorizant pentru reconectarea cu spațiul african, inclusiv din perspectiva experienței acumulate și a lecțiilor învățate în procesul de tranziție către modernitate caracterizată de democrație, economie de piață, stat de drept și respectarea drepturilor omului. În plus, România are un profil tradițional clar în raport cu Africa, în domeniul educației, al păcii și al securității, precum și în cel al cooperării economice, cărora trebuie să li se acorde o atenție sporită în continuare", precizează comunicatul.


Oficialii cu care se va întâlni șeful statului


Cu prilejul vizitei de stat în Kenya, preşedintele Iohannis va avea consultări politice bilaterale cu preşedintele William Ruto şi va participa la sediul ONU de la Nairobi la o întâlnire cu directorul executiv al UNEP (United Nations Environment Program). De asemenea, în cadrul vizitei vor fi semnate documente oficiale privind mediul şi cooperarea politică şi se va inaugura o donaţie a României pentru o şcoală kenyană, donaţie din programul României de asistenţă pentru dezvoltare.


În cadrul vizitei de stat în Republica Unită Tanzania, șeful statului va avea consultări politice cu preşedintele Samia Suluhu Hassan.


Vizita de stat în Republica Capul Verde va prilejui consultări ale lui Iohannis cu preşedintele Capul Verde, José Maria Neves. Programul oficial va include, de asemenea, întrevederi cu Preşedintele Adunării Naţionale, Austelino Tavares Correia, cu Prim-ministrul Capului Verde, José Ulisses Correia e Silva, şi cu primarul oraşului Praia, Francisco Avelino Carvalho. De asemenea, președintele va avea o întâlnire cu foştii studenţi din Capul Verde care au studiat în România.


Cu prilejul vizitei oficiale în Senegal, Klaus Iohannis va avea consultări politice cu omologul său, președintele Macky Sall. De asemenea, programul oficial al vizitei mai include, printre altele, participarea lui Iohannis, alături de preşedintele Macky Sall, la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, care va găzdui cele 34 de agenţii ale ONU prezente în Senegal. Programul vizitei va prilejui şi o întrevedere a preşedintelui cu foşti studenţi senegalezi în România.


Ce scopuri urmăresc aceste vizite oficiale


Conform Administrației Prezidențiale, șeful statutului va urmări, în dialogul cu înalţii demnitari din ţările vizitate, identificarea măsurilor pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi creşterea schimburilor economice; impulsionarea cooperării sectoriale în domenii de interes comun, precum agricultură şi siguranţă alimentară, managementul situaţiilor de urgenţă, securitate cibernetică, infrastructură digitală, consolidarea profilului României de furnizor de educaţie şi formare, pornind de la tradiţia cooperării în acest domeniu cu statele africane; stimularea continuării cooperării în formate multilaterale şi internaţionale.


„Având în vedere contextul actual complex la nivel global, Preşedintele României va analiza alături de interlocutorii săi provocările de securitate fără precedent la nivel regional şi internaţional", menționează Palatul Cotroceni.


De asemenea, preşedintele Iohannis va prezenta impactul conflictului provocat de Rusia în imediata vecinătate a ţării noastre, dar şi la nivel global, cu accent pe gestionarea problematicii refugiaţilor, precum şi contribuţia României la securitatea alimentară globală.


„Va fi reliefată nevoia combaterii în comun, de către toate statele membre ale ONU, a tendinţelor de contestare sau de erodare a principiilor fundamentale ale multilateralismului şi ale dreptului internaţional, în primul rând a celor înscrise în Carta ONU. Totodată, Preşedintele României va sublinia necesitatea contracarării fenomenului dezinformării la nivel global", mai indică sursa citată.


Administrația Prezidențială precizează că, în cadrul discuţiilor vor fi abordate şi alte teme de actualitate, printre care combaterea schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă, reducerea inegalităţilor sociale, consolidarea democratică şi promovarea drepturilor omului şi alte provocări ale tranziţiei, precum: dificultăţile privind asigurarea de suficiente locuri de muncă decente pentru tineri, integrarea femeilor pe piaţa muncii şi în viaţa publică, reforma şi modernizarea agriculturii, dar şi reformele electorale.


Pe parcursul acestui an, președintele Iohannis a mai efectuat două turnee majore, în Asia și America de Sud. Astfel, șeful statului a mers în vizite oficiale în Japonia și Singapore, respectiv în Brazilia, Chile și Argentina.


Foto: Hepta.ro


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/klaus-iohannis-pleaca-intr-un-turneu-in-africa-presedintele-va-vizita-kenya-tanzania-cabo-verde-si-senegal-4711806

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.