Retorica lui Joe Biden „nu este demnă de un șef de stat” și comparația între atacul grupării teroriste Hamas și declanșarea războiului din Ucraina de către Vladimir Putin este „innaceptabilă”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat agenția de stat rusă Tass și de Reuters.
„Nu acceptăm un astfel de ton față de Rusia și față de președintele nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o primă reacție după discursul de joi noapte al președintelui Biden în care a vorbit despre sprijinul acordat Israelului și Ucrainei.
El a subliniat că SUA discută constant despre acțiunile liderului rus. „Subiectul lui Putin în retorica instituției americane la toate nivelurile: de la cel mai scăzut, mediu și până la cel mai înalt, este o constantă. Și numele de familie al lui Putin este o parte integrantă a vieții politice interne a SUA. Acest lucru este vizibil cu ochiul liber", a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Peskov a remarcat că acum este un moment emoționant și potențial foarte periculos în situația internațională, inclusiv în legătură cu escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu.
„Există multă emoție în discursurile diverșilor politicieni, inclusiv politicieni de rang înalt și oameni de stat. Dar o astfel de retorică nu este potrivită pentru liderii responsabili. Și este puțin probabil ca o asemenea retorică să fie acceptabilă și pentru noi", a subliniat el.
În discursul de joi noapte, Joi Biden a vorbit despre cele două amenințări cu care se confruntă omenirea în prezent. „Hamas și Putin reprezintă amenințări diferite, dar au acest lucru în comun: amândoi vor să anihileze o democrație vecină”, a spus el.
În discursul său de 15 minute, Biden a declarat că va cere Congresului să ofere ajutor atât pentru Israel, cât și pentru Ucraina și a denunțat flagelul antisemitismului și al islamofobiei din SUA.