Luarea cu asalt a aeroportului din capitala regiunii Daghestan din sudul Rusiei de către o mulțime anti-israeliană, duminică seară, a fost rezultatul unei „influențe externe”, a declarat luni, 30 octombrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters și The Guardian.
„Este bine cunoscut și evident că evenimentele de ieri din jurul aeroportului din Mahacikala sunt în mare parte rezultatul unei interferențe externe, inclusiv al influenței informaționale”, a spus reprezentantul președinției ruse într-o discuție cu reporterii.
Peskov a adăugat că „răuvoitorii” s-au folosit de imaginile larg răspândite ale suferinței din Gaza pentru a agita populația din regiunea rusă Daghestan, predominant musulmană.
Aeroportul din Mahacikala, capitala republicii Daghestan, a fost luat cu asalt duminică seară de sute de oameni după ce s-a anunţat că un avion care vine din Israel urmează să aterizeze, a relatat presa internațională. Manifestanții au început să verifice pașapoartele persoanelor care ieșeau din aeroport, vrând să-i identifice pe cetățenii israelieni, după care au intrat în terminal.
Postului israelian de televiziune Channel 12 a precizat că mulțimea era formată în mare parte din localnici musulmani, inclusiv expați palestinieni.
Un oficial israelian din domeniul securității a declarat că „un număr limitat de israelieni și evrei” au fost izolați și se aflau sub pază pe aeroport.
Autoritățile sanitare locale au anunțat că 20 de persoane au fost rănite în incidentele de la aeroport, două dintre ele fiind în stare critică.
De asemenea, nouă ofițeri de poliție au fost răniți, a relatat agenția rusă de presă de stat RIA.
Ministerul rus de Interne a transmis luni că 60 de persoane au fost arestate.
Vladimir Putin, ședință cu șeful serviciilor de informații și ministrul apărării, după incidente
În urma violențelor, președintele rus Vladimir Putin va organiza luni o reuniune pentru a „discuta despre încercările occidentale de a diviza societatea rusă”, notează agenția rusă de presă TASS, citată de The Guardian.
Vladimir Putin „intenționează să organizeze astăzi, în jurul orei 19.00, ora Moscovei, (18.00 ora României – n.r.) o reuniune cu o mare reprezentare și să discute despre încercările Occidentului de a folosi evenimentele din Orientul Mijlociu pentru a diviza societatea rusă. Va avea loc o conversație detaliată”, a declarat Dmitri Peskov, precizând că la discuții vor participa șeful serviciilor de informații și ministrul apărării.
Foto: Profimedia