Laurențiu Ghiță, aflat în arest preventiv la Sibiu din 30 decembrie 2023, nu a dat nicio declarație în fața anchetatorilor și, în plus, a făcut contestație la arestul preventiv.
„Inculpatul nu a dat declaratie nici în fața judecătorului de drepturi și libertăți și nici în fața procurorului. Acesta a înteles să uzeze de dreptul la tăcere”, au afirmat miercuri, 3 ianuarie, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Surse judiciare au precizat pentru Libertatea că Laurențiu Ghiță, în vârstă de 35 de ani, a făcut contestație la măsura arestului preventiv, care se va judeca la Curtea de Apel Alba. Deocamdată nu a fost fixată data primului termen.
Laurențiu Ghiță, unul dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost prins pe 19 noiembrie în Scoția, după ce Tribunalul Sibiu a emis mandat de arestare în lipsă. El a fost adus din Marea Britanie în România, pe Aeroportul Otopeni, în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2023, dus la Sibiu și arestat preventiv.
Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner, a fugit în Irlanda de Nord și urmează să fie extrădat. Poliţia Română îl caută încă pe cel de-al treilea suspect, pe nume Cosmin Costinel Zuleam. Tribunalul Sibiu a emis mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele celor trei, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată.
Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în vila sa din Sibiu, în noaptea de 6 noiembrie, de trei bărbați care purtau cagule și a murit la spital, pe 7 noiembrie. Kreiner a fost legat de mâini și de picioare de cei trei tâlhari, care l-au bătut, apoi l-au acoperit cu un covor, și i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor.
Fiica lui Adrian Kreiner a fost în vila din Sibiu în momentul atacului, când omul de afaceri a fost ucis. Ea s-a refugiat în dormitor și s-a ascuns în dressing, de unde a sunat la 112. Ulterior, ea a fost găsită de atacatori, lovită și amenințată cu un pistol, potrivit referatului de arestare preventivă pentru cei trei suspecți.