Lee Jae-Myung s-a întâlnit cu Scott Bessent la New York/ COREEA DE SUD și SUA depun eforturi pentru stabilirea unui acord comercial benefic

acum 2 saptamani 19

Președintele sud-coreean, Lee Jae-Myung, a purtat o discuție, miercuri, cu secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, cu privire la acordul comercial dintre cele două state.

Lee i-a transmis lui Bessent că se așteaptă să facă progrese în negocierile comerciale cu Washingtonul, într-un mod care să aducă beneficii ambelor țări.

Întâlnirea dintre cei doi a avut loc cu ocazia participării lui Lee la Adunarea Generală a ONU la New York, în contextul în care Seulul și Washingtonul lucrează la finalizarea detaliilor unui acord comercial încheiat la sfârșitul lunii iulie, care include angajamentul de investiții de 350 de miliarde de dolari al Coreei de Sud.

„În ceea ce privește pachetul de investiții, președintele Lee a declarat că speră ca discuțiile să avanseze într-un mod care să fie aliniat cu interesele atât ale Coreei de Sud, cât și ale Statelor Unite, pe baza raționalității comerciale”, a declarat Kim Yong-Beom, șeful de cabinet prezidenț...

Sursa: https://www.gandul.ro/international/lee-jae-myung-s-a-intalnit-cu-scott-bessent-la-new-york-coreea-de-sud-si-sua-depun-eforturi-pentru-stabilirea-unui-acord-comercial-benefic-20644201

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.