Legea privind plata pensiilor private este mai aproape de implementare, după ce decizia judecătorilor CCR privind constituționalitatea actului normativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, în Monitorul Oficial, decizia prin care a respins cele două obiecții de neconstituționalitate depuse, declarând astfel Legea privind plata pensiilor private constituțională în ansamblul ei.
Potrivit prevederilor inițiale ale reformei sistemului de pensii, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private.
Proiectul de lege, adoptat pe 16 octombrie de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și...

acum 1 ora
4






















English (US) ·
Romanian (RO) ·