Libertatea ca ștafetă între generații. Câteva amintiri și îndemnuri pentru tinerii români de astăzi 

acum 1 saptamana 3

În aceste vremuri de populism eurosceptic și de simpatii sinucigașe față de regimurile autoritare, m-am întrebat cum am devenit prooccidental. Căci nu e o întâmplare, ci o sumă de viață, din adolescența care mi-a deschis ochii spre lume, până la începutul unei senectuți care-mi permite să revăd propriul traseu existențial, ca și cum aș urmări un film. 


Primul motiv a fost biblioteca de acasă. În ea figurau clasicii români și universali din literatură, filozofie, arte plastice, alături de texte religioase, de la primele patru volume ale „Filocaliei” traduse de Părintele Stăniloae, până la scrierile unor Berdiaev, Șeștov sau Cioran (da, Cioran e pentru mine un autor religios). 


Al doilea motiv a fost comunismul real în care, alături de toți colegii mei de liceu, simțeam că jucăm fals într-o piesă proastă, unde toate personajele își simulează adeziunea față de regim. Propaganda strivitoare, frica de Securitate și supapele prin care priveam pe ascuns spre Vestul ...

Sursa: https://www.libertatea.ro/opinii/libertatea-ca-stafeta-intre-generatii-cateva-amintiri-si-indemnuri-pentru-tinerii-romani-de-astazi-5193396

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.