Liderii coaliției decid astăzi soarta prelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. PSD are un plan de rezervă

acum 1 ora 17

Liderii coaliției se reunesc marți, de la ora 13.00, într-o nouă ședință, la Palatul Victoria. Principalul punct de pe ordinea de zi va fi cel referitor la prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. Subiectul a fost discutat și în ședința de miercurea trecută, însă atunci liderii coaliției nu au ajuns la un consens. Surse politice susțin că decizia finală va fi luată marți.

Pe de o parte, premierul Ilie Bolojan nu mai dorește prelungirea măsurii. Guvernul a prelungit ultima dată plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază în luna iunie, astfel că măsura va expira pe 30 septembrie.

De cealaltă parte, PSD se opune vehement și vrea prelungirea măsurii. De asemenea, și UDMR susține același lucru. Mai mult, PSD a depus luni un amendament la ordonanța de urgență aflată deja în Parlament, prin care cere prelungirea plafonării. Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, a declarat luni că social-democrații vor retrage amendamentul ...

Sursa: https://www.gandul.ro/politica/liderii-coalitiei-decid-astazi-soarta-prelungirii-plafonarii-adaosului-comercial-la-alimentele-de-baza-psd-are-un-plan-de-rezerva-20641284

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.