Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk sunt așteptați, miercuri, 27 august, la Chișinău, pentru o vizită de sprijin pentru Republica Moldova, care acuză Rusia de tentative de destabilizare.
La invitația Maiei Sandu, cei trei lideri vor călători la Chișinău cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a independenței Republicii Moldovei pentru a „reafirma sprijinul lor deplin pentru securitatea, suveranitatea și parcursul european al Republicii Moldovei”.
Maia Sandu, acuze aduse Rusiei
Sandu, care a câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 și care sprijină Ucraina, a acuzat Rusia, la sfârșitul lunii iulie, că a desfășurat o operațiune complexă și coordonată de interferență „fără precedent” pentru a atrage Republica Moldova în tabăra sa în perspectiva alegerilor legislative din 28 septembrie.
Moscova vrea „să controleze din toamnă” această țară, care se învecinează cu Uni...