Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus reținerea a doi bărbați (unul dintre aceștia fiind recidivist) și a unei femei, cu vârstele de 22, 25 și 28 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri de risc.
Din probe a rezultat că, în perioada noiembrie 2025 – aprilie 2026, cei trei tineri au procurat, deținut și vândut canabis, către consumatori, inclusiv copii, cu sume cuprinse între 20 și 50 de lei, în funcție de „doza” comercializată, care varia între 0,25 grame și un gram.
„Pentru a-și securiza activitatea infracțională, inculpatul, în vârstă de 25 de ani, a utilizat un limbaj codat, iar sumele reprezentând contravaloarea drogurile vândute le-a încasat în conturilor bancare puse la dispoziție de către inculpată. De asemenea, aceasta l-a și însoțit în activitățile de aprovizionare cu droguri destinate vânzării ulterioare”, spun ...

acum 1 ora
6



















English (US) ·
Romanian (RO) ·