Trupele israeliene vor avansa oriunde se găsesc teroriștii Hamas, inclusiv în partea de sud a Fâșiei Gaza, unde îndeamnă oamenii să se refugieze, a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene. În ultimele zile, au existat tot mai multe indicii că o ofensivă terestră în partea de sud a enclavei este iminentă, după ce Israelul a declarat că partea de nord a Gazei, inclusiv orașul Gaza, este acum sub controlul său. În acest timp, cel puțin 5 palestinieni au murit într-un atac israelian asupra unei tabere de refugiaţi din Cisiordania ocupată, a anunțat sâmbătă dimineață Semiluna Roşie Palestiniană.
07:2718-11-2023
Cel puțin 5 morți într-un atac israelian asupra unei tabere de refugiaţi din Cisiordania
Semiluna Roşie Palestiniană a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că cel puțin cinci palestinieni au fost uciși şi alți doi răniți într-un atac israelian asupra unei clădiri din tabăra de refugiaţi Balata din Nablus, în Cisiordania ocupată, informează Reuters.
Armata israeliană nu a confirmat încă lovitura.
07:1918-11-2023
Armata israeliană spune că va avansa oriunde se găsește Hamas
Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului, Daniel Hagari, a declarat că trupele israeliene vor avansa oriunde se găsește Hamas, inclusiv în partea de sud a Fâșiei Gaza, transmite CNN.
În ultimele zile, au existat tot mai multe indicii că o ofensivă terestră în partea de sud a enclavei ar putea fi iminentă.
Liderii israelieni au declarat că partea de nord a Gazei, inclusiv orașul Gaza, este acum sub controlul Israelului. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a oferit puține informații despre planul său de operațiuni post-militare pentru Gaza.
23:5817-11-2023
O nouă înregistrare video difuzată de Hamas pare să arate un ostatic israelian în Gaza
O nouă înregistrare video care pare să arate un ostatic israelian ținut captiv în Fâșia Gaza a fost publicat în mediul online, scrie CNN.
Postul american de televiziune notează că nu va publica detalii despre această înregistrare, care a apărut pe canalul de Telegram al Brigăzilor Al Qassam, aripa militară a Hamas.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a refuzat în cadrul conferinței de vineri seară să comenteze înregistrarea video, atunci când a fost întrebat despre aceasta.
Armata israeliană a transmis anterior în cursul zilei de vineri că a recuperat cadavrul unei ostatice israeliene, soldatul Noa Marciano, care avea 19 ani, în timpul unor căutări desfășurate în apropierea spitalului Al-Shifa din orașul Gaza - al doilea anunț de acest fel în ultimele 12 ore.