Benjamin Netanyahu a promis miercuri seară că invazia terestră din Gaza va avea loc, în ciuda amânărilor repetate, în timp ce Joe Biden a subliniat că, deși Israelul are dreptul de a răspunde atacurilor Hamas, el trebuie să protejeze "viețile civililor nevinovați". Joi, liderii Uniunii Europene vor dezbate un apel la o "pauză umanitară" în războiul dintre Israel şi Hamas.
07:2226-10-2023
Liderii UE discută cererea pentru o "pauză umanitară" în Gaza
Liderii Uniunii Europene vor dezbate joi un apel la o "pauză umanitară" în războiul dintre Israel şi Hamas, potrivit AFP, citat de News.ro.
Blocul celor 27 de naţiuni a fost mult timp divizat între membrii mai pro-palestinieni, precum Irlanda şi Spania, şi susţinătorii fermi ai Israelului, printre care Germania şi Austria.
După mai multe zile de negocieri, un proiect de declaraţie pentru summit solicită "un acces umanitar continuu, rapid, sigur şi neîngrădit, precum şi ajutor pentru a ajunge la cei care au nevoie, prin toate măsurile necesare, inclusiv o pauză umanitară".
Această declaraţie - care ar putea suferi modificări atunci când liderii se vor întâlni la Bruxelles - nu se ridică la nivelul cerinţelor Naţiunilor Unite pentru o "încetare a focului".
Germania, precaută în a solicita o oprire mai definitivă care ar putea lega mâinile Israelului, a sugerat apeluri pentru "ferestre" sau "pauze" umanitare.
"Literele, virgulele, limbajul contează şi aşa se găsesc acorduri", a declarat un înalt oficial UE.
Dar diplomaţii din unele naţiuni ale UE avertizează că întârzierile în găsirea cuvintelor potrivite, pe măsură ce numărul de morţi creşte, afectează poziţia globală a blocului şi îl lasă să se clatine în faţa evoluţiilor.
23:5525-10-2023
Rusia şi China au votat, la ONU, împotriva proiectului de rezoluţie propus de SUA, care cerea "pauze umanitare"
Rusia şi China şi-au exprimat miercuri dreptul de veto în cazul unui proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, elaborat de SUA, privind războiul dintre Israel şi militanţii palestinieni Hamas din Fâşia Gaza, relatează Reuters.
Proiectul de rezoluţie urmărea să prevină agravarea crizei umanitare din Fâşia Gaza, cerând "pauze umanitare" în luptele dintre Hamas și Israel, care să permită accesul ajutoarelor umanitare în enclavă.
Și Emiratele Arabe Unite au votat "împotrivă", în timp ce zece membri au votat "pentru" şi doi s-au abţinut.
23:3525-10-2023
Biden pune la îndoială bilanțul victimelor prezentat de autoritățile palestiniene
Joe Biden a pus miercuri sub semnul întrebării bilanțul morților civili din Gaza, raportat de autoritățile Hamas din această zonă, relatează AFP, potrivit The Guardian.
Peste 6.500 de palestinieni au fost uciși, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas, în atacurile israeliene efectuate ca răspuns la masacrarea a aproximativ 1.400 de israelieni în timpul incursiunii Hamas din sudul Israelului, pe 7 octombrie.
Dar președintele american a pus la îndoială cifra prezentată de oficialii din Gaza.
"Nu am nicio informație că palestinienii spun adevărul în legătură cu numărul de persoane ucise. Sunt sigur că au fost uciși oameni nevinovați, iar acesta este un preț al războiului. Dar nu am niciun fel de încredere în cifra pe care o dau palestinienii", a declarat Biden, la Casa Albă, în conferința de presă de miercuri.
23:2725-10-2023
Biden neagă faptul că ar fi cerut Israelului să amâne invazia terestră în Gaza
Joe Biden a declarat miercuri la Casa Albă că "nu a cerut" Israelului să-și amâne invazia terestră în Fâșia Gaza, relatează agenția France Presse, potrivit The Guardian.
"Israelul are dreptul și responsabilitatea de a răspunde la masacrarea poporului său", a declarat Biden în fața presei, în Rose Garden, la Casa Albă. Biden i-a acuzat pe guvernanții din Gaza, Hamas, că se "ascund în spatele" civililor palestinieni, în timp ce Israelul bombardează enclava, dar a subliniat că Israelul trebuie să respecte "legile războiului" și să protejeze viețile civililor.
Presa americană a relatat anterior că Biden l-a presat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să amâne invazia terestră în Gaza cât timp Hamas încă deține ostatici, dar Biden a negat acest lucru.
"Ceea ce i-am indicat este că, dacă este posibil să îi scoatem pe acești oameni în siguranță, asta ar trebui să facă. Este decizia lor. Dar nu am cerut acest lucru", a precizat liderul american.
22:0125-10-2023
Biden afirmă că Israelul are "responsabilitatea" de a răspunde atacurilor Hamas, dar trebuie să protejeze viețile civililor
Președintele american Joe Biden a declarat miercuri, 25 octombrie, că Israelul are "responsabilitatea" de a răspunde la atacul Hamas din 7 octombrie, dar că trebuie să suporte și "povara" de a proteja viețile civililor nevinovați, relatează CNN.
Regiunea nu se poate întoarce la status quo-ul de dinaintea asaltului militanților grupării islamiste palestiniene, a spus Biden în cadrul unei conferințe de presă, în timp ce a făcut apel la reluarea eforturilor pentru o soluție cu două state.
"Israelienii și palestinienii merită să trăiască unii lângă alții în siguranță, demnitate și pace", a spus liderul american, în Rose Garden. "Nu se poate reveni la status quo-ul de pe 6 octombrie. Asta înseamnă să ne asigurăm că Hamas nu mai poate teroriza Israelul și nu mai poate folosi civili palestinieni ca scuturi umane. Înseamnă, de asemenea, că, atunci când această criză se va încheia, trebuie să existe o viziune asupra a ceea ce va urma", a punctat Biden.
Mai multe detalii: Biden spune că Israelul are dreptul de a răspunde atacurilor Hamas, dar trebuie, în același timp, să protejeze viețile civililor din Gaza
20:4225-10-2023
Netanyahu: Israelul se pregătește pentru invazia terestră din Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a adresat miercuri națiunii, într-o intervenție televizată, că toți militanții Hamas sunt "condamnați", relatează The Guardian.
Armata israeliană "se pregătește" pentru invazia terestră cu scopul de a distruge capacitățile militare și guvernamentale ale Hamas, a spus el. Cabinetul de război al țării "lucrează non-stop" până când Israelul va ajunge să obțină victoria, a adăugat Netanyahu.
El a precizat că nu va oferi detalii despre invazia terestră pentru "siguranța vieților soldaților noștri". Cu toate acestea, Netanyahu a spus că momentul în care va începe operațiunea Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) a fost stabilit "în unanimitate" de cabinetul de război al Israelului.
Mai multe detalii: Benjamin Netanyahu a promis, într-un discurs adresat națiunii, că invazia terestră în Fâșia Gaza va avea loc în ciuda întârzierilor, dar nu a precizat când