Noi lovituri rusești asupra Ucrainei. Începând de sâmbătă seară, orașul Harkov s-a aflat sub bombardament., iar autoritățile locale afirmă că nu au fost vizate facilități militare, ci au fost lovite clădiri din centrul orașului, cafenele, birouri, inclusiv un hotel. Au fost raportate explozii și în Zaporojie și Hmelnițkîi.
07:0031-12-2023
SUA, la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, despre bombardarea orașului Belgorod: „Putin a ales acest război”
Reprezentantul Statelor Unite ale Americii la ședința Consiliului de Securitate al ONU, convocată după ce Ucraina a lovit orașul rusesc Belgorpd, a spus că responsabilitatea pentru astfel de consecințe ale războiului revine președintelui Rusiei, Vladimir Putin, relatează Obozrevatel.
John Kelly, consilier al misiunii SUA la ONU, a declarat că „acesta este un război care are ca scop capturarea teritoriului suveran al unui alt stat membru al ONU.
Kelly a mai spus că președintele rus ar trebui să spună direct rușilor ce preț plătesc cu adevărat pentru războiul rusesc din Ucraina.
„Putin trebuie să fie și sincer cu poporul său cu privire la costul real și în creștere al războiului său", a subliniat reprezentantul SUA.
Rusia a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în urma atacului de sâmbătă de la Belgorod, soldat cu cel puțin 21 morți.
06:5531-12-2023
Explozii la Zaporojie și Hmelnițkîi
În noaptea de 30 spre 31 decembrie, rușii au efectuat raiduri aerian în Zaporojie și Hmelnițîi, unde s-au auzit mai multe explozii, relatează Ukrainska Pravda.
06:5031-12-2023
Orașul Harkov, atacat cu drone peste noapte
Atacurile au continuat și în noaptea spre 31 decembrie 2023, fiind folosite drone Shahed, a declarat Dmitro Ciubenko, purtătorul de cuvânt al parchetului regional.
Potrivit acestuia, clădiri administrative, clădirea companiei de utilități și banca din districtul Kiev al orașului au fost parțial distruse.
06:4531-12-2023
Cel puțin 26 de răniți, după atacul de la Harkov, anunță Procuratura
În urma atacului rusesc asupra orașului Harkov, 26 de persoane, între care doi băieți de 16 și 14 ani și consilierul de securitate al echipei de jurnaliști germani, cetățean al Marii Britanii. a precizat Procuratura Regională, preluată de TSN, și Ukrainska Pravda.
Atacurile cu rachete au fost declanșate sâmbătă, 30 decembrie, în jurul orei 19.10, armata rusă a lansat atacuri cu rachete în zona centrală a orașului Harkov.
În urma bombardamentelor, au fost avariate un hotel, blocuri de locuințe, o grădiniță, clădiri administrative, magazine, restaurante, pavilioane comerciale și mașini, potrivit Obozrevatel.
Potrivit datelor preliminare, inamicul a lovit orașul cu rachete de tip S-300 de pe teritoriul regiunii Belgorod din Rusia.
Anchetatorii au stabilit că rușii au lovit clădirea Hotelului Harkov Palace și o clădire rezidențială din centrul orașului Harkov cu rachete Iskander-M, a declarat șeful poliției regionale, Volodimir Timoșko, pentru Suspilne. În hotel erau ocupate 34 de camere.
06:4231-12-2023
„În ajunul Anului Nou, rușii vor să ne intimideze, dar nu ne este frică”
„În ajunul Anului Nou, rușii vor să ne intimideze orașul, dar nu ne este frică. Suntem invincibili! Mulțumim tuturor celor care ajută la depășirea consecințelor atacurilor insidioase ale ocupanților!", a transmis primarul Ihor Terehov, într-o postare pe Telegram, citată de TSN.