Armata israeliană a declarat că forţele sale desfăşoară o operaţiune miercuri împotriva Hamas în cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa. Hamas stochează arme și operează un centru de comandă din spitalul Al-Shifa, precizează Casa Albă și Pentagonul. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că informațiile despre orice acord pentru eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza vor fi făcute publice „dacă și când” vor exista evoluții concrete.
07:4015-11-2023
Oficial palestinian din domeniul sănătății: Trupele israeliene sunt în interiorul clădirilor spitalului Al-Shifa
Youssef Abul Reesh, un oficial din cadrul Ministerului Sănătății condus de Hamas care se află în interiorul spitalului Shifa din Gaza, unde gruparea teroristă este acuzată că menține un centru de comandă, spune că a văzut tancuri israeliene în interiorul complexului și "zeci de soldați și comandouri în interiorul clădirilor de urgență și de recepție", notează The Times of Israel.
Forțele de apărare israeliene au declarat că desfășoară o "operațiune precisă și țintită împotriva Hamas într-o zonă specifică" a unității.
Estimările privind numărul de pacienți, personal și persoane strămutate în interiorul complexului spitalicesc variază de la câteva sute, la zeci de mii, numărul real fiind imposibil de verificat în mod independent.
Israelul crede că unii dintre cei aproximativ 240 de ostatici din Gaza ar putea fi ținuți prizonieri în labirintul de tuneluri și camere ale Hamas de sub spital.
IDF a declarat că a pus la dispoziție rute de evacuare pentru civili și a dat Hamas un preaviz de 12 ore pentru a anunța că orice operațiune militară în interiorul spitalului trebuie să înceteze.
07:3115-11-2023
Armata israeliană efectuează o operaţiune precisă şi ţintită împotriva Hamas în spitalul Al-Shifa
Armata israeliană a declarat că forţele sale desfăşoară o operaţiune miercuri împotriva Hamas în cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Într-o declaraţie, armata israeliană a comunicat următoarele:"Pe baza informaţiilor secrete şi a unei necesităţi operaţionale, forţele IDF efectuează o operaţiune precisă şi ţintită împotriva Hamas într-o anumită zonă a Spitalului Al-Shifa".
Armata a spus: "Forţele IDF includ echipe medicale şi vorbitori de limba arabă, care au urmat un antrenament specific pentru a se pregăti pentru acest mediu complex şi sensibil, cu intenţia ca civilii să nu fie afectaţi".
22:5514-11-2023
Casa Albă și Pentagonul spun că Hamas folosește spitalul Al-Shifa din Gaza pentru a depozita arme și a sprijini operațiunile
Hamas stochează arme și operează un centru de comandă din spitalul Al-Shifa, cea mai mare unitate medicală din Gaza, precizează Casa Albă și Pentagonul, citate de CNN.
„Hamas și Jihadul Islamic Palestinian folosesc unele spitale din Fâșia Gaza, inclusiv Al-Shifa și tunelurile de sub ele, pentru a ascunde și pentru a-și susține operațiunile militare și pentru a ține ostatici", a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate.
Declarațiile sale corespund cu afirmațiile făcute de Israel, potrivit cărora sub spitalul Al-Shifa se află un centru de comandă al Hamas. Oficialii spitalului palestinian și Hamas au respins aceste afirmații.
Totodată, Pentagonul a declarat că SUA au informații recent declasificate care susțin că Hamas și Jihadul Islamic Palestinian folosesc spitalele - inclusiv Al-Shifa - ca „modalitate de a ascunde și de a-și susține operațiunile militare și de a ține ostatici”.
De asemenea, John Kirby a declarat că SUA nu sprijină Israelul să bombardeze instalații medicale.
„Nu susținem lovirea unui spital din aer”, a mai spus Kirby, adăugând că SUA nu doresc să aibă loc nici „schimburi de focuri” în mijlocul cărora sunt prinși oameni nevinovați care caută îngrijiri medicale.
„Acest lucru nu face decât să sublinieze cât de dificilă este operațiunea militară, pentru că Hamas s-a înrădăcinat adânc în populația civilă”, a mai afirmat Kirby, precizând că acest lucru a adăugat o „povară suplimentară” pentru Israel în ceea ce privește protejarea civililor.
21:1614-11-2023
„Când vom avea ceva de raportat, o vom face”, spune Benjamin Netanyahu despre discuțiile privind ostaticii
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că informațiile despre orice acord pentru eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza vor fi făcute publice „dacă și când” vor exista evoluții concrete, relatează The Times of Israel.
Precizările sale vin în contextul în care președintele american Joe Biden a lăsat să se înțeleagă că un acord privind ostaticii va fi încheiat în curând.
„Inimile noastre sunt alături de toți ostaticii și de familiile lor. De la începutul războiului, lucrăm fără încetare pentru eliberarea prizonierilor noștri, inclusiv prin exercitarea unei presiuni tot mai mari de la începutul operațiunii terestre. Dacă și când va exista ceva concret de raportat, vom face acest lucru”, a spus Netanyahu.
În ultima perioadă au existat mai multe informații potrivit cărora un acord pentru eliberarea cel puțin a unora dintre ostaticii deținuți de Hamas în Gaza este iminent, dar un astfel de acord nu s-a materializat încă.
21:0514-11-2023
Ministrul Benny Gantz spune că războiul va continua chiar dacă Israelul acceptă o oprire temporară pentru un posibil acord privind ostaticii
Ministrul în cabinetul de război al Israelului, Benny Gantz, a declarat că, deși Israelul va întrerupe luptele ca parte a unui potențial acord privind ostaticii, va continua războiul pentru a înlătura controlul Hamas asupra Fâșiei Gaza, relatează The Times of Israel.
„Chiar dacă este necesară o încetare a focului pentru a returna ostaticii, nu se va putea opri războiul. Vom continua până când obiectivele noastre vor fi atinse”, a declarat Gantz, în timp ce vizita conducerea militară din nordul Israelului.
De asemenea, Gantz spune că Israelul „face toate eforturile politice și militare pentru a le aduce pe fete și băieți acasă în siguranță. Facem tot posibilul pentru a-i aduce pe toți înapoi, prin orice mijloace”.
Aproximativ 240 de persoane sunt ținute ostatice de Hamas în Fâșia Gaza din 7 octombrie.
20:1814-11-2023
„Rezistați, venim”, le transmite Joe Biden familiilor ostaticilor ținuți de Hamas
Președintele american Joe Biden s-a declarat convins că se poate ajunge la un acord pentru eliberarea ostaticilor luați în timpul atacurilor Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, relatează CNN.
„Am vorbit cu persoanele implicate în fiecare zi. Cred că se va întâmpla. Dar nu vreau să intru în detalii”, a declarat Joe Biden în fața reporterilor de la Casa Albă.
Întrebat dacă are un mesaj pentru familiile ostaticilor ținuți de Hamas, președintele american a răspuns: „Rezistați, venim”.
Un copil în vârstă de 3 ani, cetățean american, este unul dintre ostaticii deținuți de Hamas în Gaza, a anunțat Casa Albă duminică, după o convorbire telefonică dintre Biden și emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al-Thani.