Lucruri pe care o agenţie SEO ar trebui să ţi le poată spune

acum 11 luni 72

Există foarte multe lucruri pe care tu trebuie să le comunici unei agenţii SEO în primele săptămâni de colaborare. În acelaşi timp, există şi lucruri pe care o agenţie SEO ar trebui să ţi le poată spune chiar înaintea semnării contractului şi începerii colaborării.


De ce înainte?


Pentru că tu, ca şi client, trebuie să poţi evalua corespunzător serviciile pe care le primeşti. În unele cazuri, vei beneficia de lucruri pe care le-ai putea face şi singur. Astfel, agenția SEO trebuie să se diferenţieze şi să-şi arate valoarea, pentru început.


Iată, aşadar, câteva dintre lucrurile pe care o astfel de agenţie ar trebui să ţi le poată spune!


„Procesele şi regulile de bază pe care le respectăm pot fi găsite printr-o scurtă căutare pe Google”


Domeniul SEO are două laturi – una cât se poate de evidentă şi o alta de care afli doar dacă eşti implicat direct şi activ în această industrie. Prima latură poate fi descoperită în totalitate prin intermediul Google, în timp ce a doua, deşi prezintă multe resurse în domeniul online, este stăpânită cel mai bine de o agenţie SEO cu experienţă îndelungată.


Dar de ce ar trebui să-ţi spună o agenţie acest lucru?


Pentru ca tu să ai garanţia că agenţia va respecta în primul rând regulile şi indicaţiile Google referitoare la optimizare, evitând posibile penalizări. Desigur, există foarte multe proceduri şi activităţi care îţi pot oferi vizibilitate bună în canalul organic pe termen scurt, însă trebuie să ai certitudinea ca site-ul tău nu va fi penalizat la următorul update de algoritm. Evident, indicaţiile oferite de motorul de căutare nu cuprind detalii legate de procesul de research şi implementare – aici intervine experienţa agenției şi aceste aspecte influenţează în mod direct performanţa pe care site-ul o va avea în canalul organic. 


„O strategie de content marketing trebuie pusă la punct din timp – aceasta influenţează SEO”


O agenţie SEO nu ar trebui să se oprească la on page şi off page, pentru că o astfel de agenţie ştie foarte bine faptul că regele în online este conţinutul şi că acesta are nevoie de o strategie în spate pentru a produce rezultate pozitive.


agentie SEO

Strategia de content marketing trebuie să fie deja pusă la punct în momentul în care implementarea şi aplicarea bunelor practici SEO au fost duse la bun sfârşit. Dacă website-ul afacerii tale este gata, trebuie să demarezi planurile de publicare a conţinutului pentru a crea o imagine pentru brandul tău în online.


„Ai nevoie să primeşti de la noi feedback constant şi rapoarte periodice”


O agenţie SEO înţelege foarte bine când anumite aspecte funcţionează şi când nu. De exemplu, o simplă actualizare a algoritmului Google poate influenţa un procent important din traficul uzual al website-ului tău.


Specialiştii agenţiei vor putea identifica acest lucru şi nu se vor panica – dar tu? Ei bine, tu trebuie să fii prima persoană care primeşte informaţiile necesare pentru a rămâne calm. În procesul SEO, feedback-ul trebuie să devină o constantă de la apariţia primelor rezultate semnificative.


Apoi, rapoartele lunare detaliate nici nu trebuie menţionate – ele trebuie să facă parte din operaţiunile oricărei agenţii SEO care se respectă şi care, desigur, îşi respectă clienţii!Dacă vrei să auzi mai multe fraze similare, contactează chiar acum experţii agenţiei de marketing The Markers. Cu peste 10 ani de experienţă în online şi cu un departament specializat SEO, această agenţie îţi poate oferi toate informaţiile şi detaliile de care ai nevoie pentru a înţelege cum evoluează afacerea ta!


Sursa: https://www.libertatea.ro/publicitate-advertorial/lucruri-pe-care-o-agentie-seo-ar-trebui-sa-ti-le-poata-spune-4752188

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.