Lupta pentru apă, mâncare și supraviețuire a românilor prinși în războiul din Fâșia Gaza, care așteaptă evacuarea la granița cu Egiptul. „Am venit în vacanță la rude și m-am trezit în iad!”

„Rugăm statul să facă tot posibilul şi imposibilul să ne scoată de aici”, spune unul dintre românii blocaţi în Fâşia Gaza, într-un dialog telefonic cu Libertatea. Cum trăiesc războiul reaprins în 7 octombrie cetăţenii cu paşaport românesc din enclava palestiniană, unde oamenii așteaptă la cozi de ore pentru un bidon cu apă. 

Printre cetăţenii din Fâșia Gaza se află şi cel puțin 350 de români, dintre care aproape 200 au cerut sprijin consular pentru a fi evacuați din teritoriul controlat de gruparea Hamas, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.
Libertatea a vorbit cu unul dintre românii blocaţi în oraşul Rafah, la graniţa Fâşiei Gaza cu Egipt şi cu mama din România a unei femei cu dublă cetăţenie româno-palestiniană, care se adăposteşte tot în sudul enclavei.
Războiul l-a prins în Gaza pe Ștefan, un student la Medicină din Craiova, care a plecat în vacanță la rudele tatălui său. Tânărul îi ajută acum, la spital, pe palestinienii răniți în bombardamente.
Simona este mama Nadei, care se află în orașul de graniță Rafah. Fiica ei păstrează legătura cu mama din România, dar situația se deteriorează de la o zi la alta: nu au apă, mâncare și dorm câte 50-100 de oameni în câte o casă.

În timp ce trupele şi tancurile israeliene continuă să se pregătească şi aşteaptă ordinul pentru operaţiunea terestră în Fâşia Gaza, sute de mii de persoane au fugit deja înspre sudul enclavei palestiniene, în urma ordinului de evacuare emis, vineri, 13 octombrie, de autorităţile de la Tel Aviv, pentru locuitorii din nord. Acesta a venit după atacurile lansate de Hamas în dimineața de 7 octombrie, în urma cărora 1.300 de israelieni au fost uciși și peste 200 au fost luați prizonieri. 

Israel a pornit o ofensivă în Fâșia Gaza, în care peste 5.000 de palestinieni au murit. Aproape 600.000 de persoane strămutate în interiorul țării se adăpostesc acum în 150 de facilități ale agenției ONU care se ocupă de refugiați palestinieni în Gaza (UNRWA), a anunțat miercuri instituţia pe platforma socială X (fostul Twitter), preluată de Reuters. 

A plecat din Craiova în vacanță, la rudele din Fâșia Gaza

Printre cetățenii care au ajuns în Rafah, la granița cu Egiptul, așteptând să iasă din fâșie, se află și tânărul Ștefan Abdelnabi, de 24 ani. Ştefan s-a născut în Craiova, unde studiază Medicina. La începutul lunii octombrie a plecat în concediu la rudele din partea tatălui, care trăiesc în Gaza, şi cu gândul unui concediu mai ieftin decât şi-ar fi permis pe litoralul românesc.

„În Palestina, clima e frumoasă acum, mai ales la mare. Practic, am plecat într-un concediu şi m-am trezit în iad”, spune tânărul, într-un dialog telefonic cu Libertatea. 

Atacul Hamas din 7 octombrie l-a găsit în teritoriul palestinian. Spune că, în ultimele trei săptămâni, familia sa a pierdut 35 de persoane. Acum, Ştefan ajută la îngrijirea răniţilor internaţi în spitalul din oraşul Rafah. „Niciodată nu vreau să mă mai întorc pe pământul acesta!”, exclamă băiatul. 

Ștefan Abdelnabi

„Rugăm statul român să facă tot posibilul şi imposibilul să ne scoată de aici”

Acesta e strigătul disperat al lui Ştefan Abdelnabi. „E nevoie să fim evacuaţi urgent! Nimeni nu e în siguranţă aici. Toţi suntem în pericol. Aşteptăm să murim. Ne e frică”, spune tânărul. 

Din turist, Ştefan a ajuns acum unul dintre medicii de la spitalul din Rafah, care primeşte răniţii din Fâşia Gaza, în urma bombardamentelor israeliene. Spune că e anestezist, dar ajută şi la chirurgie generală. „Ieri (luni, n.r.), am fost în tura noapte, astăzi, de dimineaţă, am fost la o casă dărâmată să scoatem morţi de acolo, pentru că erau din familia mea, iar în noaptea asta mă întorc la spital”, a explicat Ştefan, într-o convorbire telefonică. 

Palestinienii răniți sunt aduși la spitalul En-Neccar din Rafah, Gaza. Foto: Hepta / Abed Rahim Khatib / Anadolu

„Adunăm motorina litru cu litru pentru generatoare”

Potrivit tânărului, la spitalul din oraşul Rafah primesc îngrijiri medicale între 3.000 şi 3.500 de persoane. „Mai e un spital între oraşul Rafah şi oraşul Khan Yunis, se cheamă Gaza European Hospital. Trimitem multe cazuri acolo, pentru că nu ne descurcăm să-i îngriim pe toţi care sunt aici”, arată Ştefan Abdelnabi.

Tânărul a descris, pentru publicul Libertatea, condiţiile în care spune că medicii sunt obligați să-şi facă meseria: „Nu avem instrumente medicale, nu avem nici medicamente. Adunăm motorină litru cu litru pentru a menţine generatoarele de curent. Ar fi o tragedie dacă s-ar opri”. 

Susține că cele 37 de camioane care au putut intra, din Egipt, în Gaza conţineau, în mare parte, plăpumi şi materiale de învelit morţii. 

Lupta de zi cu zi pentru apă

Chiar şi palestinienii care nu au nevoie de îngrijiri medicale trăiesc un coşmar în aceste zile, explică Ştefan Abdelnabi. „Sincer, mă lupt pentru apă. Dimineaţa, aştept să iasă soarele ca să mă pot duce după apă potabilă şi după apă pentru spălat. Stăm la cozi la persoane care au puţuri. Apă curentă nu e din a doua zi de război. Eu unul fac baie la oameni în case sau la spital”, spune tânărul. 

Copiii iau apă de la o școală din orașul Khan Younis, din sudul Fâșiei Gaza. Foto: Profimedia

„Mâncăm conserve de soia şi conserve de ton, e tot ce avem. Eu, dacă apuc o masă pe zi, sunt fericit. Dar sunt zile în care nu mănânc nimic. Asta e. Dar suntem terorizaţi de bombardamente! Şi zona din sud e bombardată. Cum se face întuneric, încep atacurile. Urâm să vină noaptea”, explică studentul craiovean. 

Ștefan, student la Medicină în Craiova, dă acum o mână de ajutor la spitalul din Rafah

„Hamas nu e pe pământ, e sub pământ”

Jurnalişti de la mai multe publicaţii internaționale au arătat că armata israeliană bombardează şi zonele pe care le-a indicat ca fiind „sigure”, sporind temerile celor peste două milioane de palestinieni blocați în teritoriu. „Ieri, un bloc de patru etaje s-a făcut una cu pământul”, susţine Ştefan Abdelnabi. 

Tânărul spune că, în aceste zile de groază pentru cetăţenii din Gaza, credinţele politice devin secundare. L-am întrebat dacă a interacţionat cu membri Hamas şi dacă este adevărat că aceştia se amestecă printre civili. 

Oamenii nu iubesc nici Hamas, nici Israel. Noi vrem doar să trăim. Hamas nu e pe pământ, e sub pământ, în tuneluri. Noi vrem să ieşim de pe acest pământ şi nu vrem să ne mai întoarcem niciodată. 

Ștefan Abdelnabi:

Mama din Lugoj a unei românce din Gaza: „Știm doar că e în viață”

„Am obosit. Din 7 octombrie, de când a început războiul, nu pot să mănânc, nu pot să dorm, sufăr ca un câine, nu ştiu ce o să se întâmple”, mărturisește și Simona, o româncă din Lugoj, a cărei fiică este acum în oraşul Rafah, alături de ginerele său şi de nepoţelul de 8 luni. 

Simona a locuit aproape 30 de ani în Gaza City, „într-una dintre clădirile care s-au făcut biscuiţi”. S-a căsătorit cu un student palestinian venit în România lui Ceaușescu. Apoi au plecat în capitala Fâșiei Gaza. În urmă cu patru ani, când soţul său s-a stins din viaţă, femeia s-a mutat înapoi în Lugoj. Au rămas însă în Gaza fiica sa, Nada, în vârstă de 25 de ani, soţul ei şi copilul de 8 luni al celor doi. 

„De când s-a mutat în sud, reuşim din ce în ce mai greu să vorbim. Aseară i-am trimis un mesaj şi am văzut că a ajuns, deci asta înseamnă că e bine, că e în viaţă”, spune românca.

Femeia nu a vrut să-şi dezvăluie numele de familie şi nici nu vrea să-şi vadă fotografia în ziar. Spune că drama pe care o trăieşte ea nu e singulară, ci e a oricui are familia în enclava palestiniană.

Eu am înţeles: a fost greşeală pe data de 7 octombrie, însă de ce suferim noi pentru această greşeală? Sunt peste 5.000 de morţi în Gaza. De ce aruncă cu bombe în oameni? Toată lumea încearcă şi nimeni nu reuşeşte să deschidă graniţele.

Mama unei românce din oraşul Rafah, în sudul Fâşiei Gaza:

„Fiica mea stă într-o cameră cu persoane necunoscute, dorm cu rândul”

Fiica Simonei, aflată acum la Rafah, are acte româneşti, însă toate documentele originale sunt acum la Ramallah, în Cisiordania (West Bank), pentru că a Nada a cerut oficiului de reprezentare a românilor un certificat de naştere pentru copil. 

De la 3.000 de kilometri distanţă, Simona reuşeşte cu greu să ţină legătura cu fiica sa. „A plecat înspre sud imediat după ce autorităţile israeliene au făcut anunţul. Aşa am sfătuit-o şi eu, de frică să nu se închidă zona. Acum îmi pare rău că i-am spus asta, când am aflat cum trăieşte. Am reuşit să vorbesc cu ea seara, când a ajuns la Rafah. Mi-a spus că, la o jumătate de oră după ce a plecat, au bombardat convoiul”.

Cum trăieşte fiica sa, refugiată la Rafah?

Stă într-o cameră la nişte persoane pe care nu le cunoaşte. Şi-au adus păturele, pe care le-au pus pe ciment, pe gresie şi acolo dorm cu rândul, pentru că nu e loc pentru toţi. Mi-a spus că în fiecare casă sunt câte 50-100 de oameni.

Spune că n-a întrebat-o niciodată dacă are de mâncare sau apă. „Nu prea vorbim despre lucrurile astea, pentru că nu vreau să apăs pe butonul care doare. Încerc să o încurajez astfel încât să nu se gândească la necesităţi”, povesteşte femeia. 

Bombardamente în Fâșia Gaza. Foto de Saher Alghorra/Middle East Images/ABACAPRESS.COM

Ieri, fiica mea era fericită că o persoană i-a permis să-şi facă baie. Asta e un favor. Soţul ei aşteaptă la cozi de 3-4 ore, cu un bidon de 20 de litri, ca să ia apă. Aşa se trăieşte la Rafah.

Mama unei românce din oraşul Rafah, în sudul Fâşiei Gaza:

 „Islam şi Hamas sunt două linii paralele, care nu se unesc niciunde”

Simona spune că înțelege lumea politică din Fâşia Gaza şi din Cisiordania, dar mereu s-a ţinut departe de politicieni, chiar dacă soţul său a fost consul al României în regiune, iar ea încă are paşaport diplomatic. 

Femeia nu pune semnul de egal între cetăţenii palestinieni din Gaza şi politicieni. Crede că o parte din vină pentru situaţia din prezent le aparţine şi celor care administrează enclava. 

„Cei care sunt activişti politic s-au îmbogăţit, şi-au făcut pile şi relaţii, şi-au cumpărat pământuri. Însă pe ei nu-i vedem. Cu greu ajungi la ei, după ce treci de o grămadă de secretari şi de gărzi. Ei trebuie daţi jos, nu să fie dărâmat un popor întreg, care n-are nicio vină. Sigur că şi Hamas, şi Jihadul Islamic vin tot din populaţia palestiniană, fiecare îşi alege facţiunea după cum gândeşte. Dar să ştiţi că ei nu reprezintă nici gândirea, nici credinţa poporului palestinian”. 

Nu putem spune că Hamas e un partid islamic, pentru că Islam şi Hamas sunt două linii paralele, care nu se unesc niciunde. Religia nu te îndeamnă la ceea ce fac ei.

Simona, mama unei românce din oraşul Rafah, în sudul Fâşiei Gaza:

„Ura dezvoltă ură”

Simona nu-şi poate imagina un final al conflictului reaprins în 7 octombrie. Spune că, în acea zi, „israelienii au gustat puţin din ceea ce noi mâncăm în fiecare zi”. Iar reacţia armată, în urma căreia s-au adunat peste 5.000 de victime palestiniene, nu a făcut decât să adâncească prăpastia dintre cele două popoare. 

„Câţi dintre cei care au rămas fără familie, fără case, fără viitor credeţi că au rămas acum cu o ură în suflet? Cicatricile le vor păstra toată viaţa şi vor spune: «din războiul acela sunt eu rănit». Vor ţine mine şi vor începe să urască. Vedeţi, ura dezvoltă ură”.