După întâlnirea cu omologul său din Republica Moldova, în cadrul vizitei oficiale de sâmbătă, Ilie Bolojan a avut o scurtă întrevedere cu președintele Maia Sandu, la Chișinău. Aceasta din urmă a spus că a discutat cu premierul României despre „interconexiuni energetice care ne fac mai puternici”.
„Republica Moldova și România se sprijină reciproc și construiesc împreună un viitor european sigur și prosper”, a scris Maia Sandu pe facebook, după întâlnirea oficială pe care a avut-o cu Ilie Bolojan.
„Astăzi, la Chișinău, cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, am discutat interconexiuni energetice care ne fac mai puternici, poduri și drumuri care apropie oamenii de pe ambele maluri ale Prutului, reducerea timpilor de așteptare la frontieră și schimburi comerciale și culturale tot mai dinamice. Tot ce realizăm împreună – de la energie și infrastructură, până la investiții și locuri de muncă – înseamnă mai multă stabilitate, mai multe oportunități, i...