Mână umană cu muşcături de animale, găsită în Argeș. Rămăşiţele aparţin unui criminal din Bucureşti

acum 1 an 106

Resturi dintr-o mână umană au fost găsite într-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentând urme de muşcături de animale, informează News.ro. După analizarea amprentelor, polițiștii au stabilit că îi aparține unui bărbat de 53 de ani din București, condamnat pentru omor.


Poliţiştii au stabilit că mâna aparţine unui bărbat de 53 de ani din Bucureşti, cu antecedente penale.


"În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept, găsit în noaptea de 08 spre 09 decembrie, în comuna Dragoslavele, şi a implementării acestora în baza de date, poliţiştii au reuşit identificarea persoanei căreia îi aparţine, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul Bucureşti. De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu antecedente penale", a transmis IPJ Argeş.


Potrivit Digi24, bărbatul a fost condamnat în 1996 pentru omor, iar în 2015 a primit o condamnare pentru tentativă de omor.


Cercetările în acest caz continuă pentru identificarea restului cadavrului. Poliţiştii au extins verificările şi în localităţile unde persoana a avut domiciliul anterior.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/mana-umana-cu-muscaturi-de-animale-gasita-in-arges-ramasitele-apartin-unui-criminal-din-bucuresti-4743987

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.