Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a explicat luni, la un post TV, motivele pentru care Comisia Europeană a blocat cererea de plată numărul 3 din cadrul PNRR, principalele cauze fiind neîndeplinirea de către România a unor jaloane legate de numirile din companiile de stat, dar şi de pensiile speciale.
„Într-adevăr, avem pentru cererea de plată numărul trei o serie de jaloane faţă de care Comisia nu a validat încă faptul că au fost îndeplinite. Unul dintre cele mai importante jaloane este cel legat de pensiile speciale, pentru că pe de o parte, aşteptăm decizia Curţii Constituţionale, pe data de 4 februarie, în ceea ce priveşte pensiile militarilor şi pe de altă parte, avem pronunţarea pe care deja Curtea Constituţională a avut-o pentru ceea ce înseamnă impozitarea cu 20% a pensiilor speciale şi, desigur, de aici neconstituţionalitatea acestei decizii. Aşteptăm aceste decizii să fie publicate în Monitorul Oficial şi aşteptăm şi vizita Comisiei Europe...