Premierul Marcel Ciolacu, care a participat marți pe Arena Naţională la ultimul meci al echipei naţionale de fotbal în campania de calificare la Euro 2024, a declarat, miercuri, că a venit momentul ca statul român să se implice în finanţarea academiilor de fotbal, informează News.ro.
”Al doilea lucru important îl ştim cu toţii, moment de bucurie: echipa României a reuşit să învingă şi aseară pe Arena Naţională şi să se situeze pe primul loc în grupă””, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Buzău, Marcel Ciolacu.
Acesta crede că statul trebuie să se implice în finanţarea academiilor de fotbal.
”Cred că a venit momentul să ne asumăm, ca şi statul român, ca şi Guvern al Românei, să se implice direct în finanţarea academiilor de fotbal. Dacă actuala naţională ne-a redeschis o speranţă în ceea ce priveşte fotbalul românesc, cred că şi statul şi Guvernul au datoria de a veni alături de cluburile care au investit până acum în fotbal, alături de Federaţia Română, ca să creăm o bază cât mai solidă şi o perspectivă cât mai clară pentru viitorul fotbalului românesc, atât de mult aşteptat de noi microbiştii şi de toţi românii”, a adăugat premierul.
România s-a calificat de pe primul loc în grupa I preliminară la turneul final al Campionatului European 2024 din Germania, după ce a câștigat meciul cu Elveția, scor 1-0 , disputat, marți, 21 noiembrie, pe Arena Națională din București. Echipa de fotbal a României s-a calificat, pentru prima dată după 8 ani, la un turneu final.