Marco Rubio, convorbire telefonică cu Serghei Lavrov. ”Pacea este posibilă în Ucraina”

acum 1 ziua 11

Secretarul de stat ”i-a transmis omologului său rus același mesaj pe care echipa americană l-a comunicat delegației ucrainene și aliaților noștri europeni la Paris: președintele (Donald) Trump și Statele Unite doresc ca acest război să înceteze și au prezentat acum tuturor părților liniile mari ale unei păci durabile”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, citat de Agerpres.”Primirea încurajatoare dată la Paris cadrului american arată că pacea este posibilă dacă toate părțile se angajează să ajungă la un acord”, a adăugat sursa citată.Primele discuții privind Ucraina la care au participat americani, europeni și ucraineni au avut loc joi la Paris, înaintea unei viitoare reuniuni la Londra, într-un moment în care negocierile de încetare a focului inițiate de Washington stagnează și europenii doresc să-și facă auzită vocea. 

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/marco-rubio-convorbire-telefonica-cu-serghei-lavrov-pacea-este-posibila-in-ucraina_68016a77ff8dc53a77021d23

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.