Armata israeliană a anunţat începutul unei noi operaţiuni săptămâna trecută, iar prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va prelua controlul asupra întregii Fâşii Gaza.
De la începutul lunii martie, Israelul a blocat intrarea medicamentelor, alimentelor şi combustibilului în Gaza, iar experţii internaţionali au avertizat cu privire la ameninţarea foametei, potrivit Reuters.
Ministrul de Externe britanic David Lammy a declarat că ofensiva nu este calea de a aduce ostaticii rămaşi acasă, a cerut Israelului să pună capăt blocadei ajutoarelor şi a condamnat ceea ce el a numit „extremism” în cadrul guvernului israelian.
„Nu putem sta deoparte în faţa acestei noi deteriorări. Este incompatibilă cu principiile care stau la baza relaţiei noastre bilaterale”, a declarat Lammy în faţa parlamentarilor. „Sincer, este un afront la adresa valorilor poporului britanic. Prin urmare, astăzi, anunţ că am susp...