Mariah Carey s-a despărțit de dansatorul Bryan Tanaka după 7 ani de relaţie

acum 10 luni 59

Bryan Tanaka, dansatorul de rezervă devenit director de creație și partener al cântăreței Mariah Carey, a anunțat, miercuri, despărțirea de artistă, într-o declaraţie dată The Associated Press şi publicată, ulterior, pe Instagram.


„Cu emoţii amestecate, împărtăşesc această actualizare personală cu privire la separarea mea amiabilă de Mariah Carey după şapte ani extraordinari împreună. Decizia noastră de a porni pe căi diferite este reciprocă şi o facem cu un respect profund şi un sentiment copleşitor de recunoştinţă pentru timpul nepreţuit pe care l-am împărtăşit”, a spus Bryan Tanaka.


Dansatorul a mai precizat că amintirile acestei relații și colaborările artistice cu Mariah Carey vor rămâne „gravate pentru totdeauna” în inima lui.


În ceea ce privește viitorul, Bryan Tanaka a dezvăluit că își va continua „călătoria” în domeniul dansului și a artelor creative.


Mariah Carey și Bryan Tanaka s-au întâlnit pentru prima dată în 2006, când Tanaka s-a alăturat turneului „The Adventures of Mimi” ca dansator de rezervă.


Cântăreaţa celebrei melodii „All I Want for Christmas is You" a confirmat pentru prima dată relaţia lor în 2017.


„O să spun doar „Chiar nu vorbesc despre viaţa mea personală”. Pur şi simplu nu mă simt confortabil să vorbesc despre viaţa mea personală. ... Eu şi iubitul meu nu vrem să facem asta”, a spus, atunci, Mariah Carey.


Zvonurile privind despărţirea celor doi au început să apară online luna trecută, când fanii au observat că Tanaka nu s-a alăturat lui Carey în turneul ei „Merry Christmas One and All!”.


Artista nu a făcut nicio declaraţie publică cu privire la despărţirea de Bryan Tanaka.


FOTO: Hepta


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/mariah-carey-s-a-despartit-de-bryan-tanaka-7-ani-relatie-4758479

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.