Co-prezentatorul America Express, actorul Marius Damian, inaugurează sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 16:00, în foaierul Sălii Micii a Teatrului Odeon, expoziția de caricaturi ”Scaune”, alcătuită din peste 200 de lucrări pe care le-a realizat în perioada anilor 2020 – 2023, dedicate oamenilor scenei, fie ei actori, regizori, scenografi sau critici și compozitori.
Invitați din lumea teatrului și personalități ale scenei și micului ecran vor participa la vernisajul expoziției ”Scaune”, evenimentul beneficiind de sprijinul Festivalului Național de Teatru. Caricaturile semnate de actorul Marius Damian își vor aștepta vizitatorii la Teatrul Odeon până pe 31 octombrie.
„Înainte să-mi fi ieșit în cale teatrul, aveam în buzunarul de la piept desenul, prima formă de a dialoga artistic cu lumea, de a o reprezenta, de a o cuprinde în câteva linii pe-o bucată de hârtie. M-au atras mereu chipurile și expresiile oamenilor.
Spectacolul pe care-l oferea caricatura m-a cucerit rapid, devenind un fel de a esențializa în câteva clipe caracterele. Dacă viața omului este un șir lung de întâlniri și întâmplări, teatrul este pentru mine un șir lung de nume ce mi-au ieșit în cale de-a lungul anilor. Unii m-au ajutat să mă formez, alții mi-au fost exemplu, alții mi-au fost alături în scenă, pe unii îi admir, pe unii îi îndrăgesc, pe unii îi iubesc.
Toți au locul lor în acest tablou al vieții mele de artist. În această expoziție le ofer un scaun. Să șadă, să se vadă și, pentru o clipă doar, să devină proprii lor spectactori. Sper ca toți să se simtă bine tușați în Scaune”, a declarat Marius Damian.
Marius Damian este căsătorit de mai mult timp cu actrița Antoaneta Zaharia, cea alături de care a jucat în „Minte-mă frumos”. Marius Damian este absolvent al Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc și al Facultății de Artă Teatrală din Târgu Mureş, Secţia Actorie (2003). Actor la Teatrul Iosif Vulcan din Oradea (2003-2005). Actor la Teatrul Odeon din 2009.
Marius Damian va fi în continuare povestitorul, personajul care vorbește despre istoricul locurilor în care se desfășoară concursul America Express, despre ineditul fiecărei țări.