Peste 9.000 de credincioși s-au strâns, în a treia zi de pelerinaj, la racla Sfintei Cuvioase Paracheva, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În ultimele 24 de ore, pelerinii au venit în număr tot mai mare, iar timpul de așteptare la raclă a crescut chiar și la șase ore. De la începutul pelerinajului, până la acest moment, la racla Sfintei mucenițe s-au închinat deja aproape 55.000 de persoane. Cei 9.000 de credincioși, prezenți vineri, au avut parte de o vreme senină, după două zile de ploi și vreme rece.
Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, din cea de-a treia zi a evenimentelor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, şi Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Înalților ierarhi li s-au alăturat și clerici din Republica Moldova, care au venit la Iaşi alătu...