Mărturia cadrelor medicale despre reuniunea unora dintre ostaticele israeliene cu familiile: „Nu a existat ochi care să nu lăcrimeze”

acum 11 luni 77

Cele cinci femei israeliene vârstnice care au făcut parte din primul grup de ostatici Hamas eliberați în cadrul armistițiului cu Israel s-au reunit vineri cu familiile. Ele au fost primite, alături de cei apropiați, într-un complex special pregătit la Centrul Medical Wolfson de lângă Tel Aviv, iar reuniunea a fost „un eveniment foarte emoționant”, a declarat asistenta medicală șefă Shoshy Goldberg, citată de CNN.


„Nu a existat în cameră vreun ochi care să nu lăcrimeze”, a spus Goldberg.


„Le asigur pe femeile care se întorc și pe familiilor lor: Sunteți în sfârșit acasă, într-un loc sigur”, a declarat, la rândul lui, directorul general al Centrului Medical Wolfson, Dr. Anat Engel.


Cu lacrimi de fericire a primit vestea eliberării și mama unei ostatice din Thailanda.


„Am izbucnit în lacrimi când am văzut-o în două videoclipuri. I-am recunoscut părul și felul în care merge. Am crezut că este cu siguranță ea când am văzut o doamnă mergând spre un autobuz într-o rochie roșie și coafura ei”, a declarat sâmbătă pentru CNN, Boonyarin Srichan, mama lui Nutthawaree Munkan.


„Am plâns de fericire”, a adăugat femeia, care încă nu vorbise cu fiica ei în momentul declarației. Ea intenționează să călătorească din provincia centrală Khon Kaen, unde locuiește, până în capitala thailandeză Bangkok pentru a-și întâmpina fiica.


Ostaticul filipinez eliberat este „mai bine decât se aștepta”


Printre cei 24 de ostatici eliberați vineri de Hamas se numără și un cetățean filipinez, Gelienor „Jimmy” Pacheco, care lucra ca îngrijitor în Israel când a fost răpit pe 7 octombrie, după cum a declarat Avishay Ben Zvi, fiul bărbatului de care acesta avea grijă.


Tatăl lui Zvi, Amitai, a fost ucis în atacul Hamas asupra kibbuțului său. Zvi a declarat pentru CNN că Pacheco se simte „mai bine decât se aștepta”.


„Vorbea cu soția sa în seara asta și deci este mai bine decât se aștepta, aș spune. Vor face niște teste medicale, teste emoționale și tratament, dar, da, cel mai probabil va merge să se întâlnească cu familia sa”, a mai spus Zvi.


În prima zi a armistițiului dintre Israel și Hamas au fost eliberați din Fâșia Gaza 13 ostatici israelieni și 11 cetățeni străini – 10 thailandezi și un filipinez. În schimbul lor, Israelul a eliberat din detenție 39 de palestinieni.


Foto: Profimedia


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/marturia-cadrelor-medicale-despre-reuniunea-unora-dintre-ostaticele-israeliene-cu-familiile-nu-a-existat-ochi-care-sa-nu-lacrimeze-4729293

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.