Mărturisire cutremurătoare făcută de Mihai Stoica: „Mă rugam să mor”. Cu ce boală gravă s-a confruntat fiica sa

acum 1 saptamana 9

Oficialul FCSB crede că suferința prin care a trecut fiica sa a fost declanșată de stresul provocat de arestarea sa din anul 2014.

În cadrul podcastului SportCast cu Sile, Mihai Stoica a rememorat clipele grele din detenție, când a simțit că totul se prăbușește în jurul său. „Când am aflat de boala Teodorei, am fost devastat. Mă rugam să mă ia Dumnezeu, dar cred că era o rugăciune egoistă, dintr-o iubire de sine dusă la extrem”, a mărturisit acesta cu sinceritate.

Arestarea lui Mihai Stoica

Condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în celebrul „Dosar al transferurilor”, Mihai Stoica a ispășit aproape doi ani de detenție. Chiar dacă a încercat să-i transmită fiicei sale că va face față situației și că are prieteni și sprijin în spatele gratiilor, impactul emoțional asupra familiei a fost profund.

„Sunt convins că Teodora s-a îmbolnăvit din cauza arestării mele. A fost un moment cumplit pentru ea. Nu știu dacă am văzut postarea ei din acea zi, dar ...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/sport/marturisire-cutremuratoare-facuta-de-mihai-stoica-ma-rugam-sa-mor-cu-ce-boala-grava-sa-confruntat-fiica-sa_67f8136a95f40947e07ee4f2

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.