Mihai Albu, primele declarații despre căsătorie: „Iubita mea este viitoarea mea soție”. 10 ani au trecut de la divorțul de Iulia Albu

acum 1 an 141

Mihai Albu trăiește de o bună perioadă de timp o poveste de iubire cu Elena Nechifor, iubita lui care nu e persoană publică. Acum, într-un podcast, el a anunțat că ea e viitoarea lui soție, semn că se gândesc la căsătorie.


Invitat în podcastul „Ameritat cu Nasrin”, Mihai Albu a vorbit despre momentele mai puțin fericite pe care le trăiește atunci când se întâmplă să nu realizeze tot ce își propune. „Orice chestie care nu îmi iese mă deprimă rău! Sunt un tip care pune la suflet foarte ușor orice și mă deprimă anumite chestii, dar mă remontez destul de repede, nu iau medicamente de niciun fel, poate ar trebui, nu știu”, a zis el.


Și a continuat, menționând cât de fericit e în noua relație. „Nu sunt de dus la psiholog sau la psihiatru. Nu am fost niciodată, în schimb pe mine mă vindecă o realizare. Am destule realizări pe parcursul vieții. De exemplu am intrat într-o relație în care sunt foarte încântat, sunt încântat în momentul ăsta ca o cunoscut-o și mama mea care nu mai este printre noi și s-au plăcut.


Asta a fost o împlinire pentru mine. Ăsta este un lucru ce te scoate din depresie…dragostea. Cred în dragoste cu adevărat”, a spus Mihai Albu, care a făcut referire la iubita lui ca viitoarea sa soție.











Mihai și Iulia Albu



Mihai Albu, despre iubita lui: „Este o persoană remarcabilă din toate punctele de vedere”


A făcut dezvăluiri despre relația lor, a spus că pentru ei e foarte important respectul. „Nu sunt lecuit de iubire să zic că nu îmi mai trebuie. Este foarte bine, e bine, ne-am mutat împreună și este ok.


Merge totul bine, este o persoană remarcabilă din toate punctele de vedere. Iubita mea este viitoarea mea soție. Cel mai mult într-o relație contează respectul. Să respecți celuilalt ce respectă el este extraordinar. Să nu încerci să îl schimbi, mai ales lucrurile pe care le respectă”, a mai spus Mihai Albu.



https://www.youtube.com/watch?v=6zKxH2hvtZc

Cum s-au cunoscut Mihai Albu și iubita sa


„Iubita mea este o femeie foarte discretă, nu vrea să apară. Am cunoscut-o în urmă cu câteva luni prin intermediul unor prieteni comuni. Ea are o fetiță de 7 ani și mama a cunoscut-o și pe cea mică, nu doar pe ea. Se înțeleg foarte bine toate trei, fapt ce mă bucură mult. Momentan nu locuim împreună, dar avem planuri în viitorul apropiat să facem acest lucru.


Sunt discuții între noi cu privire la acest aspect. Însă sunt și unele lucruri complicate. Eu trebuie să am grijă de mama, este dependentă de mine 24 din 24 de ore, ea are o fetiță de 7 ani, nu că este o problemă micuța, în ceea ce privește mutarea noastră, dar trebuie cântărite foarte bine aceste situații înainte de a face un asemenea pas. Nu este totul atât de ușor”, a spus Mihai Albu într-un interviu mai vechi pentru Click.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/mihai-albu-primele-declaratii-despre-casatoria-cu-noua-iubita-4704461

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.