Mii de oameni au participat sâmbătă, în Danemarca, la demonstrații de susținere a Groenlandei și împotriva presiunii președintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a prelua acest teritoriu autonom danez, informează EFE.
Aproape 2.000 de persoane s-au adunat în fața clădirii ambasadei SUA la Copenhaga, în timp ce aproximativ 1.000 s-au adunat în centrul orașului Aarhus, al doilea oraș ca mărime din Danemarca, pentru a-și arăta solidaritatea cu insula arctică.
‘Groenlanda este sub o presiune disproporționată din partea Statelor Unite. Întotdeauna a fost o țară pașnică, nu am avut niciodată această gândire de criză, este ceva nou’, a explicat pentru EFE Henriette Berthelsen, care a participat la organizarea protestului de la Copenhaga. Această asistentă groenlandeză care locuiește în Danemarca de zeci de ani recunoaște că se simte ‘neputincioasă’ în fața amenințărilor din partea SUA și consideră că o demonstrație de acest tip este modul ei...