Miniștrii apărării din statele membre ale NATO s-au reunit miercuri la Cartierul General al Alianței din Bruxelles pentru a analiza măsurile de consolidare a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și modalitățile de sprijin pentru Ucraina. România a fost reprezentată de ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, conform MApN.
Reuniunea a cuprins două sesiuni de lucru: una dedicată temelor de apărare și descurajare, urmată de un prânz informal în formatul Consiliului NATO-Ucraina, la care au participat și Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, precum și ministrul ucrainean al apărării, Denys Shmyhal.
Miniștrii analizează situația de securitate de pe Flancul Estic
În cadrul Consiliului Nord-Atlantic, miniștrii au analizat implementarea angajamentelor asumate la Summitul NATO de la Haga, situația de securitate de pe Flancul Estic, inclusiv incursiunile recente ale Federației Ruse în ...