„Dacă îmi cereți o opinie proprie, eu simt că obiectele care au fost furate le vom găsi intacte, pentru că valoarea lor este imensă dacă ele rămân intacte. Nu dacă sunt distruse, nu mai reprezintă o valoare” a declarat, marți, la B1 TV, Intotero.
„Până în momentul de față alte informații nu avem și așa cum am aflat cu toții, această componentă de a transmite noi informații revine colegilor de la Ministerul Afacelor Interne. Ceea ce a ținut de colegii de la Muzeul Național de Istoria României, partea Ministerului Culturii, a fost aceea de a pune la dispoziția organelor de anchetă toate datele care au fost necesare pentru buna desfășurare. Am încredere în autoritățile olandeze că vor reuși să îi identifice pe cei care au comis acest jaf”, spune ministrul.
Natalia Intotero a anunțat că au fost începute mai multe schimbări importante în gestionarea patrimoniului național, precum:
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.