Ministrul Educației se așteaptă la un boicot al dascălilor la începutul anului școlar

acum 5 ore 8

Daniel David a explicat la Antena3CNN că a încercat să transmită cadrelor didactice nemulțumite de măsurile fiscale că situația este temporară. Ministrul spune că se așteaptă inclusiv la un boicot chiar pe 8 septembrie. 

 

Ministrul admite că noul an școlar va începe „pe fond de nemulțumire”, însă susține că acesta poate fi momentul pentru a construi planuri pe termen mediu și lung: „

„Trebuie să fim siguri că în legea salarizării unitare politicul își onorează promisiunea pentru educație. Educația are nevoie de bani, dar și de folosirea lor mai eficientă – angajarea de specialiști, mai ales informaticieni, și un program național pentru dezvoltarea infrastructurii școlare, mai ales la grădinițe”, spune ministrul.

 

Daniel David spune că nu exclude ca nemulțumirile profesorilor să se traducă printr-un boicot în prima zi de școală:

„Nu știu magnitudinea, probabil vor fi segmente cu atitudini diferite, dar indiferent că va fi a...

Sursa: https://www.gandul.ro/stiri/ministrul-educatiei-se-asteapta-la-un-boicot-al-dascalilor-la-inceputul-anului-scolar-20614754

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.